rime vorbe goale

mormintele mele sut ape-n fântâni de clipe-n neființă, de vis la stăpâni... spre priință nasturii descălecau din găoace mai lesne parcă de un timp încoace, nu mai încuie la fel de bine misterul lăsând sub giulgiu, dedesubt de moarte, carnea putredă foarte prin tot eterul navigam de la un mormânt la altul, cu tălpi moștenite perlam fără destinații asfaltul curgea prea mult sânge prin trupurile noastre finite și ploaia ne plânge acolo, pe spinări de rimă, mormintele mele s-au strâns la un banchet în formă de lacrimă și-n vin e un Plâns și carnea Mântuitorului toată cu veșnicie e utilată mormintele mele, dame de companie a străbunilor mei cu eternitățile fără inele și gingășii fără temei...