gura are bale de blestem

Chinul vopsește în întuneric feeria străpungând ca un șiș molecule de duh inima a făcut entorsă la a simți frumos gura are bale de blestem; inițial eram copil și fericirea îmi uda neuronii apoi au apărut matematici ale amorului cercetându-mi organul genital în miez de femeie doruri umblau dezbrăcate; apoi am ajuns din urmă Amarul și el mi s-a pitit în fragmentele vieții, acolo unde fac sinapsă sentimentele cu rațiunea iubit de zadar trec prin trai culegând rămășițe de frunză sub zodia păcatului Chinul zidește așezăminte ale durerii, pe altar omu-i ofrandă către un dumnezeu ce ne privește cu ceafa are crescut acolo un ochi de minte, orb, imaginându-și pământul în morb de fericire Chinul frecventează crâșme de iad, se îmbată acolo inflamându-și măseaua, în valuri curge puroiul vieții, anestezia cu iubire nu Chinul e-n dragoste cu nebunia, creierul e izvor la care adapă durerea, acest animal domestic și gras, hrănit cu blestem; în epicentrul cutremurării de dor zarea e o femeie ușoară a așteptărilor deșarte nimeni nu îți va spăla straiele minții, murdare de chin pe strada Frică de nimeni se joacă plozii aproape senilității, acea anestezie utilă cu un braț al sufletului întins către nemurire Chinul ne privește în ochi și ne înjură...