vorbă degeaba

în vorbă degeaba apar la fereastra gurii cuvinte lumini de întuneric îmi hrănesc silaba în ancestrale oseminte smulse din veci, din morminte, să ai umbră pe unde treci prin accente colosale alergând să-ți crească din omidă aripa, cu timpul curgând și cu pripa taina mănâncă semințe cu curul pe un bolovan de tăcere corolele au rămas fără locuințe de când tulpinile le locuiesc în mistere mi-am așezat sinele în capăt de arbore gros cu capul în jos, gândul să mi se lumească norul s-a înfipt în cuie, plouă ca la nașterea unui uriaș ori ca la Dumnezeu ferească prin codrul de oraș piticii, în gânduri de ocnaș, se ocărăsc în vanul politicii și dau, firesc, cu banul cel fără de socoată ce a aduce anul și care jucărie, din care broscărie din liniști să ne scoată...