Marele Final

În Marele Final se-ntâmplă lucruri, De nu ai fi spăimată către Moarte, Ce ți-ar ajunge, Viață, să te bucuri... Dar tu rostești doar Viul, ca din carte. Se-ntâmplă lucruri cum ar fi: să mori... Presus de Viu te vei vedea atunci Și cine poate ști câte comori Cât ești în viață nu poți să le-ajungi. În Marele Final tu, Viață, vezi doar Pragul. Dar pe acesta-l calci într-o secundă... Și câte Tu nu faci numai de dragul Uitării, Moartea din privirea-ți să se-ascundă. De Marele Final te-ascunzi mereu După un gând ceva mai necaustic, Te-ascunzi după Ideea unui pustnic Ce-n ceruri șade falnic - Dumnezeu. La el trimiți pe toți neviii. Dar dumnezeu e doar idee; Căci dacă ai această sfântă cheie, Pe cei trecuți prea tineri, fală-te, înviei. * * * Ești un nimic acoperit de ceață... Nici aripi n-ai, în membrul tău spinal... Așa c-apropie-mă c-un deceniu, Viață, De-n veci prea Sfântul, Marele Final. Să pot măcar mai strânge adevăruri sacre Ce-n literă, prin veacuri, le-oi vărsa, Nu să pot Soarele cu Luna inversa, Dar litera-mi cutremure-n cenacle.