Poezie
pași pe urme
adică o limbă străină nu ajută la zbor
1 min lectură·
Mediu
trebuie
să ai înălțimea necesară
pentru a vedea un om
în formă de vârf
sau
în formă de coloană
ce merge în plămânii lui Dumnezeu
deziluziile vin din împachetarea luminii reflectate
într-un tablou viu colorat
și refuzul de a îmbrățișa
un munte doar pentru că
are bolovani care ți-ar putea răni
drumul de la
umărul drept la cel stâng
drum care poate să treacă prin piept
orice femeie
este
o vânzătoare a ceva ce nu îi aparține
pe o alee plină ochi de umbre care îi sunt comode doar
refuzul
o proprie baricadare într-o cameră
semi obscură tocmai bună la developat
murături
până la urmă
orice bărbat înalță un zmeu
când iubește cu adevărat
și asta îl verticalizează până în măduva oaselor
sunt momente
când are senzația că a mai mers pe acolo
că ea
este un cerc infinit
iubirea poate crea senzația
de capcană
sau poate să îți întărească sentimentul
că așa ceva nu este posibil
adică
o sinucidere cu sentimentele tale
în care nu crezi nici tu
când ecourile au venit la tine
așa cum ți-ai dorit
mereu se sfârșește așa
la braț cu propria părere
pășești pe nisipuri
în interiorul lor

053.602
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ștefan ciobanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 194
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
ștefan ciobanu. “pași pe urme.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-ciobanu/poezie/244787/pasi-pe-urmeComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
dacă aprecierea vine de la sexul feminin, mă bucură. trecerea ta sper să îți fi fost de folos, pentru că acesta este scopul.
mulțumesc,
ștefan
mulțumesc,
ștefan
0
Distincție acordată
\"Conducta\" are, ca termen, un iz degradant, fiindca provoaca imediat asocirea cu sistemele de canalizare; nu stiu daca era de preferat \"coloana\" fiindca e des folosit, dar oricum se respecta sensul verticalului tinzand spre absolut intr/o forma care \"con-duce\" :) toate aspiratiile, nazuintele, dorintele strict catre \"inaltimile necesare\"; traseul este deja stabilit, nu te mai poti rataci odata ce-l urmezi, trebuie numai sa ai \"presiunea necesara\" atingerii scopului, presiune pe care fie ti-o alimentezi din tine insuti, fie o obtii prin rugaciune.
Da, oricat de frumos, un \"tablou colorat\" e doar o copie a luminii- o deziluzie de-a nu te fi putut bucura de ea ( ca o lumina pot fi privite si momentele \"imbratisarilor\", ceva la fel de valoros) pe care insa ti le-ai refuzat, alegand o palida consolare.
La reusita definitie a femeii as completa: \"orice femeie/ este/ o vanzatoare a ceva ce nu îi apartine/ numai ei. In urmatorul vers introduci o eliziune care, pt moment, produce un hiatus in curgerea ritmului: pe o alee plina ochi de umbre care îi sunt comode/ ( ramane) doar refuzul/ o proprie baricadare... etc sau ...doar refuzul ( ramane) o baricadare...etc.
\"Muraturi\" cu un singur \"i\", te rog.
\"până la urmă
orice bărbat înalță un zmeu
când iubește cu adevărat\"
Si zmeul trebuie la randul lui condus, dirijat, mentinut in miscare, odata inaltat, altfel se va prabusi sau isi va pierde directia si va esua in corona unui pom sau incalcit intr-un stalp de telegraf...
In interiorul acestei \"capcane\" sunt ecouri care, disociindu-se, nu activeaza in acelasi timp nici dorinta, nici devotamentul, sau atunci cand este receptata tandretea acest fapt este in detrimentul intensitatii implicarii emotionale si viceversa, tocmai de aceea descrii : \"o sinucidere cu sentimentele -nota bene!- tale
în care nu crezi nici tu
când ecourile au venit la tine
așa cum ți-ai dorit
Deorece \"mereu se sfarseste asa/ la brat cu propria parere\" este nevoie de \"inaltimea necesara\" care deschide poezia; structura apare gandita circular- o alfa care se continua cu omega la nesfarsit, inclusiv in sens recurent, ca in cazul de fata.

o mandala a sentimentelor
o iubire luata in serios
poeticul ca fundament al unei stari
pe care multi o ocolesc cu buna stiinta
versuri ce imi dau incredere in viitor
o iubire luata in serios
poeticul ca fundament al unei stari
pe care multi o ocolesc cu buna stiinta
versuri ce imi dau incredere in viitor
0
traian, am realizat cum că cuvântul conductă redă o altă imagine și am urmat sugestia ta, coloană. mulțumesc și de murături.
ca de obicei ai văzut exact ce trebuia, sincer nu era prea greu acum când am lăsat scutul fracturismului și suprarealismului jos. dar pentru unii, această \'dezbrăcare\' a mea le-a adus multă repulsie față de mine josnicul. dar în iubire trebuie să ghidăm acel zmeu cu inima, adică să îl înălțăm, să îi iubim pe toți doar indiferent de ce ne fac. e frumos să înalți zmee, eu unul am colecție și încă mai am forță
anni
încrederea în viitor nu ne trebuie refuzată, trebuie asumată.
mulțumesc
ca de obicei ai văzut exact ce trebuia, sincer nu era prea greu acum când am lăsat scutul fracturismului și suprarealismului jos. dar pentru unii, această \'dezbrăcare\' a mea le-a adus multă repulsie față de mine josnicul. dar în iubire trebuie să ghidăm acel zmeu cu inima, adică să îl înălțăm, să îi iubim pe toți doar indiferent de ce ne fac. e frumos să înalți zmee, eu unul am colecție și încă mai am forță
anni
încrederea în viitor nu ne trebuie refuzată, trebuie asumată.
mulțumesc
0

\"până la urmă
orice bărbat înalță un zmeu
când iubește cu adevărat
și asta îl verticalizează până în măduva oaselor\",
cred că așa este :).
Plăcută trecere pe la tine azi.