când o citești pare că e scrisă la întâmplare

parcă_cunosc? hai ma stefane. parcă_cunosc? lol

si numai va rog, terminati-va cu teoretizarile, cu livrescul, sunt lucruri moarte. nu crezi?

ok recunosc, mi-a scăpat.oricum data viitoare o să scriu o poezie cu organe. să îți intre bine în cap:)
seară bună

“Om înseamnă să îți ratezi menirea” – iată o maximă originală ce depreciază omul și anulează sensul vieții; însă în următoarele versuri ai deschis o portiță pentru salvarea omului prin iubire, ale cărei efecte pozitive creează un “centru” indestructibil în care încap doar îndrăgostiții.

este exact pe dos.:)
nu depreciez omul, nu am cum.o face el singur.omul nu poate sa fie salvat prin iubire.dar el salveaza iubirea prin metodele lui.atat
multumesc de trecere

Ma bucura faptul ca poezia aceasta m-a facut sa revin pe agonia cu un comentariu..:) Mie mi se pare ca textul asta are o modestie poetica ce face sa se schimbe toate coordonatele dragostei lirice. Adica nu se teme sa restranga sfera publicului numai la \"ea\", cea care e indemnata sa rescrie poezia sau...povestea... Recunosc ca mi se pare destul de bulversant \"și nu te gândești numai la noi/durerea întregii omeniri îți dă centru în fața mea\", pentru ca ea nu se rezuma la a fi numai o jumatate cosmica imperfecta, ci intregeste sensul lumii cu preocuparea ei pentru contextul in care se dezvaluie cuplul. Vad si un joc foarte captivant care m-a lasat cu intrebarea \"e cuplul salvarea sau lumea e salvarea cuplului?\" Mi-a placut foarte mult poezia si modul in care, fara teama esecului de marketing, a ramas un text amprentat de empiric, fara sa se rezume la organe prefacute peste noapte din banalitati ale unei existente nepoetice in figuri de stil :) Iti multumesc si iti urez multe scrieri asa...