prea mult alb învie

titlul e f frumos, prea mult alb invie, asadar sa ne infasuram in alb.urmele de zapada ca niste zaruri e o comparatie reusita, desi greu de vizualizat/conceput, nu mai incerc sa imi construiesc in minte imaginea, cred si gata, fara cercetare.oamenii din glastra, existau undeva, intr-adevar, intr-un basm cred.
mcm

Oamenii letargici, inactivi au ceva din imobilitatea lucrurilor, devin “tocmai buni de puși în glastră”.
Sângele înviat de “prea mult alb” schiază prin zăpada cărnii, ce și-a deschis o pârtie “în trupurile noastre din altă viață”.
Versurile se imprimă pe retina gândurilor celor care le citesc ca niște umbre expresive mișcându-se printre metafore.

carmen, omaenii din glastra exista si acum in acel basm.:) multumesc de trecerea ta alba.
razvan, multumesc de vorbele frumoase spuse.
numai bine

salut. îmi plac imaginile folosite în poemul tău, sunt originale, iar ideea textului este metafizică, dacă pot să folosesc termenul acesta, fără să rănesc pe cineva.

\"acolo unde apuneau lătraturile crengilor\"-imagine 3D, aș zice.

-lătraturile? nu, lătrăturile? atenție la diacritice pentru că textul e original și se duce ideea aiurea.

mult succes!