Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

întâmplare din cartierul sufletului

cu mâna întinsă spre cui

1 min lectură·
Mediu
descoperisem
o nouă zi

nu știam ce să facem
cum să o botezăm

ne uitam la ea
și apoi unul la altul

se rostogolea în palmele noastre fără zgomot

semăna cu ceva ce ne plăcea nouă să visăm

ne așteptam să se rupă
să iasă din hăul înăuntrului
un pitic care să se bage în creierul nostru
și să ne spargă baloanele de săpun umplute cu heliu
cărora noi le ziceam generic
dragoste

am sunat un prieten
doi trei

nu știu câți dintre ei și-au amintit de mine

de tine nici atât
îmi spuneau chiar că nu exiști

în acel moment ceasul s-a oprit din drum
m-am pomenit singur
la mulți kilometri
distanță de noi

acei kilometri erau dintr-un material
necunoscut

nu trecea nimeni prin locul în care mă oprisem
deși era cea mai mare intersecție
s-a făcut chiar și un reportaj
la tv
053.650
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
144
Citire
1 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

ștefan ciobanu. “întâmplare din cartierul sufletului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-ciobanu/poezie/1741287/intamplare-din-cartierul-sufletului

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dana-banuDBDana Banu
cuiul din subtitlu e înfipt oarecum ciudat acolo, părere mea, în rest, o notație precisă care nu se vrea mai mult decât este, de apreciat chestia asta,

tv-ul din final cu reportajul aferent sare oarecum din peisaj dar nu demolează total poezia

o duminică faină,

salut
0
mi-a placut enorm, starile mele si gandirea erau crescendo maxim la:

acei kilometri erau dintr-un material
necunoscut

apoi ai obosit si m-ai lasat balta cu ochii in televizor...
de ce ai obosit la adancimi mari? si mie mi se intampla chiar si cand doar citesc ceva...cred ca la intersectie se produce confuzia si nu mai putem alege in ce directie sa curga constiinta pt a trage beneficiile constientizarii sau macar incercarii...ori era oferta de drumuri prea mare, ori se suprapuneau prin asemanare si se oboseste la o traducere simultana a multe variante subconstiente
0
a multor variante

de retinut ca unele variante trezesc stari ce nu ne plac, ne indispun si alegem stop cadru pana altadata
0
a multor variante

de retinut ca unele variante trezesc stari ce nu ne plac, ne indispun si alegem stop cadru pana altadata
0
@stefan-ciobanuȘCștefan ciobanu
dana, cuiul acela ma tine in realitate, chiar daca atarnat. multumesc de vorbe, sincere si precise.
cornelia, la stop cadru m+am gandit si eu, dar sunt constient ca acest stop cadru nu trebuie sa dureye foarte mult. pe urma devine o ca o mobila veche ce trebuie indepartata. multumesc ca ai venit totusi cu mine atata drum.
ziua buna
0