Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

deltaplanele din praf ale sternului

culori culori și din când în când o trompetă verde

1 min lectură·
Mediu
cred că
iarba se ridică din pământ
așa cum se ridică de la masă
părinții noștri
lăsând soarele
să plutească în farfurii
și mai cred că iubirea mea pentru tine
se aseamănă cu lumina
dintr-o sală de baie
unde apa de duș curge și din
pereți tavan oglindă
chiar și din mâinile mele
sigur e doar un lucru
în sufragerie am un televizor
în care se reflectă biblioteca
vecinii s-au strâns la un loc
au format un cub de gheață
pe care îl ling din interior
avem timp nu te grăbi să inspiri
cândva apa și aerul erau totuna
știi
zilele astea somnul meu e compus din două părți
084.326
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
109
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

ștefan ciobanu. “deltaplanele din praf ale sternului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-ciobanu/poezie/1739189/deltaplanele-din-praf-ale-sternului

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nica-madalinaNMnica mădălina
strofa cu televizorul și finalul îmi par mai slabe raportate la rest. pentru că în acest rest șade o sinceritate a poziționării în relație: cu părinții, cu destinatara iubirii, cu ceilalți, vecinii, acești aparent apropiați, dar străini.
de aceea respectivele strofe îmi pare că nu arată sau nu camufleză nimic în plus în contextul blândei (și nu e spus ironic) mărturisiri de aici.
iar titlul e din altă lume. dar am învățat că la acest autor titlurile îs o lume în sine, chiar dacă distinctă de ceea ce eu una regăsesc în lumea textului. numai că apare și subtitlul (chiar dacă adaugă sensuri) cam lung. cumva sufocă din mesaj, îl dispersează...
0
@oricealtcevaOoricealtceva
asa a aparut sifonul !
0
@stefan-ciobanuȘCștefan ciobanu
mădălina, subtitlul este cam lung pentru ca anumite persoane să nu ajungă la capătul lui. iar anumitele astea de persoane, nu /îs alese de mine. pur și simplu apar. așa ca...
laurențiu, da! cândva apa și aerul erau totuna, așa a apărut sifonul. adică_creierul tău:). și cu sifonul a apărut și bulă:))
ziua bună să aveți
0
da fratioare, subtilitetzuri pentru desteptzi..imi plac, nu ca as fi eu marele destept, dar da-mi voie sa fiu macar in treacat..ha ha ha ! Ai imagini memories..batranetea si mancare care trebuie trecuta de pe o masea pe alta, cu farfuria curata la sfarsit...apa care curge din mainile tale de parca ti-ar spala piele incepand de la derma..vecinii care ling cubul de gheata...Da, da da ..
te salutez prietene !
0
@dana-banuDBDana Banu
titlul nu mi se pare unul fericit ales dar poezia e îndeajuns de coerentă și își respectă linia,

totuși....poate că strofa cu vecinii dintr-un cub de gheață iese din context forțând inutil, ca imagine mai ales...

numai bine

salut
0
@stefan-ciobanuȘCștefan ciobanu
catalin, multumesc de trecere. nu sunt subtilitetzuri. crede-ma:)
dana, multumesc de atentionari. nu am vrut sa fortez poezia, dar asa a iesit imaginea respectiva.
ziua buna
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
pana la vecini e un text ireprosabil pe urma te-ai pierdut rau. am vrut sa-i dau stea dar e prea mare bucata aia. oricum pana acolo e foarte frumos mi-a placut mult.
0
@cornel-ghicaCGCornel Ghica
desi strofa cu vecinii e reusita (din punctu\' meu de vedere) nu cred ca-si gaseste locu\' in acest context poetic... iar \"avem timp nu te grăbi să inspiri / cândva apa și aerul erau totuna\" - nu cred in ea.
intreaga poezie (insa - fara cele doua strofe) deschid respiratzia uni \"stern\" a la stefan ciobanu.
fain.

cu stima, Cornel Stefan Ghica
0