Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

o întâmplare

1 min lectură·
Mediu



nu mai știu dacă a trântit ușa sau nu
cert este că am apucat cu singurele două degete rămase în viață
un capăt al fularului
a coborât scările a mers nervos pe trotuar oamenii boscorodeau
privind cum înșiră un fular roșu
s-a urcat în autobuz în tren în avion
prin toate magazinele fularul o urma și era surprins de camerele de filmat
un acrobat a vrut chiar să exerseze mersul pe sârmă
cineva a văzut-o vorbind singură pe terasa unui bloc
întindea după ea fără să-și dea seama un fular roșu
ca ăsta pe care îl deșiri tu aici spunea arătând nebănuitor
șarpele de mătase
care se mișca de parcă ar fi urmat să vină un troleibuz
toate astea implică să nu fac nimic altceva
doar să stau în bucătărie acolo unde m-a lăsat
să privesc cum se prelinge încet o lacrimă pe țeava de gaz
035.608
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
146
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

ștefan ciobanu. “o întâmplare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-ciobanu/poezie/14035934/o-intamplare

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
ori firul roșu al destinului...
totul este în stare de "aprindere", întâmplarea face că firele se ating în timp ce unul "înșiră" și celălalt "deșiră".
originală împletitura de cuvinte și imagini.
0
@stefan-ciobanuȘCștefan ciobanu
ottilia pentru desirarea comentariului :)
0
@vasile-mihalacheVMVasile Mihalache

"nu mai știu dacă a trântit ușa sau nu
cert este că am apucat cu singurele două degete rămase în viață
un capăt al fularului",
"toate astea implică să nu fac nimic altceva
doar să stau în bucătărie acolo unde m-a lăsat
să privesc cum se prelinge încet o lacrimă pe țeava de gaz"-
acestea sunt momente de poezie autentica!
0