Stefan Baiatu

Mi-e dor de tine, fata mea din vis Ca o prințesă peste flori și vânt Ai apărut cu părul blond și nins, Ca o lumină albă pe pământ. Mi-e dor de tine draga mea, mereu Și pleopele când le

Statornicie Dă gura-ți dulce s-o sărut Să uit pe loc de-al vieții chin Ce gât, ce trup nemaivăzut Ai...sticla mea de vin! Unor demagogi Cu sângele clocotitor Vorbind mereu de

Justiția Printre munții de hârtie Avocați și procurori, Ea continuă să fie Dreaptă...numai uneori. Îngrijorare Privesc cum plouă și tăcut, Am parcă o reținere; Atâta apă ce-a

Mă doare că-mi ești frate De tricolor și neam Mă doare că mai curge Pur sânge de roman. Ridica-te Ștefane, Cu brațul tău cel sfânt Unește iar Moldova Cu-al patriei pământ! Ce dacă-avem

În octombrie 21 Eu, m-am pregătit să mor C-auzii că trag cu tunu’ În protoni și gata, zbor! Că se face...una neagră, Gaură ca la muieri Și dispar cu leafa-ntreagă, Ca omu’ de

Insultă-mă femeie, spune Din nou acele vorbe grele. Fă mahalaua să răsune Cu glasul tău de trei lulele. Ridică mâna iar la mine Că-mi place să mă las bătut Și zău, nu-mi e deloc

Cum vede că trăim puțin, Guvernu-acesta, bată-l vina Ne toarnă imediat venin Scumpind benzina și lumina! Mereu în criză noi suntem Ba, aviară sau porcină Că am ajuns azi să mă tem Și de

Mitică, om însurat și cu frică în cele sfinte, își ia inima-n dinți și apelează la o tipă care lucra în construcții. Mai precis, ″făcea trotuarul″. Îi dă omul întâlnire într-o casă

Să mint, să fur, n-am învățat Pe scurt, n-am niciun viciu De-aceea șefu’ ieri m-a dat, Afară din serviciu!

Cu mâinile tremurând de emoție, am deschis plicul. Inima îmi bătea cu putere iar părul mi se tricota singur pe cap. Mintea o luase razna. Doamne, ce ordonat scrie fata asta! Ochii îmi alergau pe

Aseară, la un șpriț Amicul meu și-a pus Sufletul pe tavă. Mă uitam, când la el, Când la suflet... Sufletul era mare Dar...gol pe dinăuntru! Se vedea cu ochiul liber Interesul care se

O mâță speriată trece strada pe roșu. Dinspre Banca\"Persson Blayc\" se aud sfoărituri înfundate, provenind de la agentul de pază al băncii. E aproape unu noaptea. - Stai! Strigă cu disperare

Mi-e dor de casa în care am lăsat Copilăria, ce mult m-a fermecat, Cu jocuri minunate și împliniri Acum, le simt departe, biete amintiri... Mi-e dor de seara ce-n taină ascundea Fără

Ce simplă-i povața din fașă: Să crești, să fii mare și bun! Un țipăt și-o frunte golașă: \"Eu sunt! Dați-mi rolul să-l spun!\" Ștafeta e gata și schimbul, Așteaptă-ntr-un colț

Cad fulgi de nea Pe pământu-nghețat Iarna e aspră Și gerul uscat Focul se joacă Și-n umbrele lui, Eu am pornit hai-hui Flori mari de ghiață La geamuri sclipesc, Stau ca vrăjit Fără voie

O planetă întreagă Plânge zborul mortal Al navetei Challenger Către spațiul astral. \"Condamnații la moarte\" Ne zâmbeau pe ecran, Nu știau c-aveau parte De un drum spre liman Și ce

Ce singuri suntem Într-o lume ce pare Că-ntre Rai și blestem, Nu mai are răbdare. Cu ochii sluțiți Urmărind doar înaltul, Noi trecem grăbiți; Niște umbre de altul! Nimic nu

- Într-o viață de om, reușești să înveți doar strictul necesar! - Ca să ne fie bine tuturor, trebuie să scăpăm de cei care vor să le fie, numai lor bine! - Cât de ușor criticăm ceva în care nu

Și nu e nimeni, nimeni să mă vadă! Cum stau și plâng ades lângă izvor Pierdută-i tinerețea ca o nadă, Mușcată de a vieții tainic zbor * Pădurea-i ca o ceată împietrită Mă plimb prin ea, cu

Am plecat la vânătoare Cu un câine și-un ruxac Nu era pe cer nici pic de soare, Și mergeam puțin posac. * Mă gândeam cu-nfrigurare, La vânatul mare, norocos Însă după-o zi de

Vulpea, ursul și șacalul Stăteau seara la taclale: - Ce să spun, cumătră vulpe... Te-ai cam îngrășat, matale! Și-ai furat din sat cam multe! Zice ursul verde-n față. Ai dovada celor