Poezie
Atmosferă conjugală
Parodie
1 min lectură·
Mediu
Insultă-mă femeie, spune
Din nou acele vorbe grele.
Fă mahalaua să răsune
Cu glasul tău de trei lulele.
Ridică mâna iar la mine
Că-mi place să mă las bătut
Și zău, nu-mi e deloc rușine,
O merit, fiindcă am băut.
Hai dă și-njură birjărește
Ce mama mă-si, ești femeie!
Eu am să tac, mut ca un pește
Să nu-ți mai vină vreo idee...
Că tu la nervi; bușești, trântești
Spargi până și televizorul!
Și doar atunci te liniștești
Când sar la tine cu toporu’.
Hai, spune tot ce ai pe suflet
Ai tu desigur un motiv,
De-ți merge gura ca un vuiet
Mai spui odată, că-s bețiv?!
Că mătur curtea, una-două
Cu trupul tău de sticlă goală
Și-mi iau altă femeie, nouă
Să țină tată, la pileală!
001270
0
