Și nu e nimeni!

Și nu e nimeni, nimeni să mă vadă! Cum stau și plâng ades lângă izvor Pierdută-i tinerețea ca o nadă, Mușcată de a vieții tainic zbor * Pădurea-i ca o ceată împietrită Mă plimb prin ea, cu totul rătăcit Și ea-i la rându-i părăsită, De primăvara care ne-a mințit * Și nu e nimeni, nimeni să m-asculte! Însingurat trăiesc și veșnic ard Cu mantia de gală prăfuită M-asemăn spinilor de lângă brad * Iar noaptea cade ca o suferință Cu stelele sclipind etern, suav Degeaba spun șoptit a mea dorință Și stelele zâmbind, mă cred bolnav. * Ce-i pasă codrului de-o creangă ruptă, Ce-ți pasă ție, dacă eu mă duc? Plecarea mea e o-nțeleasă nuntă, Ca frunza toamnei astăzi mă usuc.