Stefan A Lui Nina

Buna. Nu sunt critic. Am de adresat o intrebare simpla: imi spui te rog, pentru ca sti de ce e asa de frumoasa si trista pocainta apelor, imi spui DE CE?
Repet, nu vreau sa ranesc. Nimic. Intreb doar. Totul e bine!

\"Mi-am dorit să culeg ceea ce nimeni n-a știut că ai duce lipsă,
Ceva hârtii aiurite ce spărgeau singurătatea lucrurilor,
O ștearsă lumină zărită din tren...\"

In fata acestor cuvinte TAC! Sunt un zid si ceva urca pe mine!

Acum 48 de ore eram ceva. Pentru cineva insemnam ceva. Mi-am trait ceea ce cautam, acum, in dimineata asta m-am trezit fara sa mai stiu unde sa ma duc, ce sa mai vad! \"Toate te dezamagesc!... Un gest! Nu (vei) voi mai scrie\"! - a spus Pavess (nu stiu daca i-am scris bine numele); ca o marturie ca totul a meritat, las in acest loc virtual, pentru o vreme motivele pentru care am ras (si parca nu eu am fost cel care a ras), motivele pentru care credeam ca exist! Nu sunt critic. Ma las la fund! O clipa m-am legat de ceea ce Pavess a facut. Of, nu! Eu pot mai mult. Voi scrie! Este clar ca nimeni nu va intelege nimic din randurile mele.
\"Cu care trupul imbatraneste frumusetea pleoapelor\" - m-ai intrebat (iertare, greseli de ortografie daca fac, fac deoarece nu sunt perfect!)ceva legat de acest vers(?), e vers? :)
Merg de multe ori cu trenul. Si de multe ori merg fara sa stiu unde. Oameni vin, oameni pleaca. Singurele lucruri care raman, sunt luminile din noapte, indepartate-le vieti pe care nu le vei cunoaste niciodata. Si atunci iti dai seama ca nu cunosti nimic o viata intreaga. (Sunt pesimist!) :) Nu ma cunoaste nimeni. Si nimeni nu cred ca merita un motiv, un gest din partea mea. Daca ar fi cineva care sa ma cunoasca acesta este ultimul loc in care o mai poate face. Si ma intorc acum la subiect! Da, Daniela - \"trupul imbatraneste, frumusetea pleoapelor\" - cum fiecare regret, nota proasta luata la scoala ne va ramane (unora) pentru tot restul vietii in minte. Fiecare plecare, fiecare amagire se strang (iarta greselile) undeva in tine, si intr-o zi in fata oglinzii, te vei atat de batran...
Si trupul ti-a imbatranit pleoapele... nu mai poti sa vezi, nu mai esti frumos; treci prin viata ca un drogat. Nu mai vrei nimic. Nimic. Nu este momentul sa mai scriu. As sterge tot, daca nu as simti ca undeva pe aici, fara voia mea, am mai creat un gest care merita sa traiasca; poate va ajuta cuiva in luarea unei decizii!
Poate! Poate inca nu e totul pierdut! Poate ca nu suntem ceea ce nu vrem sa recunoastem. Indiferent, nimic nu ma mai supara!