Stanica Ilie Viorel

răspunsul meu a fos CANA

ca un vin, pe vremea asta
altceva, nimic mai bun
n-am mai mult, cu asta, basta
am să plec acu’ la drum

să privească straniu


pleoapelor grele, căzute

aș înlocui scâncetul cu geamăt (corabia e, vizual, bătrână… scâncetul e al bebeilor)

vai vouă! este o exclamație,. nu văd legătura cu abținerea filosofului (nu el a exclamat?)


de la “era frumoasă…” eu citesc o altă poezie. de fapt, de acolo devine cursiv și întreg un poem

hai, veseli fiți și fericiți


un dar e viața, nu veșnică acciză


deschideți calea la hormoni

că dulcele-i atât de-amar

că v-ați spălat pe cap de neuroni

cadou vă fac, cu al meu har

secreții de serotonină



doar sugestii

cu respect

părea evidentă. e acțiunea descrisă metaforic în tot catrenul.
credeam că răspunsul se referă la cine are parte de ea…
am vrut să spun “lâna”, dar m-a încurcat “lup” gen masculin
și așa am ajuns la băieți, că scaieții nu-i vor scoate prin scărmăneală femeile și în nici un caz din lâna unui berbec, că-i căpos și-l rup trei Grivei:)

mi-am scărmănat imaginația, nu glumă

berbec

o fi fogoloanca lu’ nenea

aleargă,aleargă! îmi spui
încotro,încotro? mă întrebi

prefer varianta în care se țin de mână și se încurajează

Liviu, primesc bucurie interpretarea ta. Mereu atent. (ce aș putea răspunde atunci când un cuvânt, întâmplător, amintește cuiva de Nichita? piele de găină)
Mulțumesc.

Irinel, ce-aș putea răspunde? Mă simt alintat (uneori, îmi vine să cred că aveți dreptate… glumesc).
Mulțumesc.

în categoria “s-a întâmplat azi, pe bune!”

- dacă cauți pe net vei găsi știrea despre 2030…
- eu iau pentru mine și două colege covrigi, dimineața.. dialogul a fost real
- dacă cauți pe profilul meu de feisbuc, la una dintre persoanele din listă, vei găsi postarea (și comentariul și pozele cu oul sunt reale)

finalul este o tristețe sinceră, inspirată din suferința cuiva, destăinuită aici, pe site, căruia i-aș fi spus ceva, pentru încurajare, dar, parcă nimic nu s-ar fi potrivit. și-atunci mi-a venit:

- afară încă se moare. și se moare pe grabă, de parcă nu vor să apuce 2030.

creionul ăla trebuia împăiat

alviță

plecând de la “la”

adăugăm “viță”

obținem “laviță”

anagramăm “alviță”


i se mai spune și halviță

Laviță

super istorioara!

și uite așa, a devenit un proiect.

îi urez viață lungă și de ce nu, să fie de folos atât utilizatorilor cât și inițiatorilor!

semn

Gol de-ar fi sau spus întreg
Între foi scrise departe
Nu le spune chiar pe toate
Doar atât cât să-nțeleg
Uneori chiar și mai mult
Lasă-l mut, eu ți-l ascult

cei care au avut inițiativa cred că se întrebau:
- oare ne vor găsi? oare ne vor vedea?

eu i-am aflat la sfârșitul anilor 2004, amintesc doar câțiva: zabet mihai, sorin staicu, ela victoria luca, raul huluban, alina manole (în 18 ian. 2005 mi-a oferit nivelul pe care îl am și acum)

ne respectam, ne tutuiam, schimbam adrese de msg să ne vorbim despre ale noastre, târziu, în noapte

era frumos și este

eu așa am simțit (când nu mi-a mai plăcut atmosfera m-am retras)
dar nu am uitat de Agonia… din când, în când mă furișam pe aici
acum sunt într-o perioadă în care “m-am aprins”

Doamnelor, Domnilor, să aveți inspirație!

Între versuri, povești, metafore… e loc de tutuială…
față în față se află scriitorul și cititorul, nu indivizi de o parte sau de alta a catedrei.
Și ce poate fi mai plin de respect și mai prețios decât “Frumos, Tego, ai reușit să…”, “Mulțumesc, X, mă bucur să aflu asta de la tine…”

Prefer respectul ca un fapt, nu ca o regulă. Mi se pare absurd ca un cititor, în spațiul unui atelier, virtual, să se adreseze cu dumneavoastră scriitorului și invers. Este un spațiu al interacțiunii, este o comunitate și ar trebui să fie locul nostru.
Pentru mine Bogdan este Bogdan fără să stau să mă uit că-i un ins de 50 de ani sau unul de 20 de ani. Îl prefer prieten virtual chiar și dacă este prima interacțiune. Ottilia este autoarea căreia prefer să-i spun Ottilia. Cred că Eminescu ar fi râs dacă într-un astfel de spațiu, în discuții de genul celor pe care le purtăm, i s-ar fi adresat cineva cu dumneavoastră.
Prefer să mă tutuiți, să-mi spuneți Ilie sau Viorel sau Stănică, ba chiar mai mult, prefer Tego.
Dar așa sunt eu. Pe stradă le zic tinerilor (ieri niște copii) să mă salute cu formula “Salut”.
Foarte probabil, dacă ne-am reuni, în vreo conferință, nu ne-am tutui, ci am folosi politețea nu din mai mult respect, ci din respect în raport cu cadrul și regulile de conduită.

În fine. Dacă cineva dorește să nu-l tutuiesc, poate să-mi spună, nu mă deranjează să respect confortul cuiva.

până* spre final

Dacă prinde bine vresul pâdnă spre final
O să fie sărbătoare și spre seară mare bal
Iar spre dimineață, obosiți dar veseli încă
Noi, neclintiți precum o stâncă
Artificii aruncăm prin stele, noi și ele.

pentru o medalie

prefer jocul

mulțumiri pentru joc

inspirație!