Stanica Ilie Viorel

să înțeleg că tu ai abdicat și ai prins gustul riscului proverbial:- cine a omorât pisica?
cam așa și tu, curios nevoie mare, în loc să aștepți reducerile, să cumperi una la second hand, sau să o citești în biblotecă, ai plusat cu 5 lei.
și uite așa mai vine o împlinire :- suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine.
toată lumea a câștigat, din ce spui:- autorul, editura, librăria, vânzătoarea, pisicile și, clar, tu!

o confesiune dilatată precum pupilele pisicilor când ai văzut grozăvia, jucăria cu pistol pe copertă.

acum, concluzia ta este?

PS:- după ce se satură pisicile de joacă, trimite-mi ce mai rămâne din carte. Plătesc transportul.
Și, așa ruptă, cum o fi, oi pricepe eu ceva.

Dacă merită ce rezultă, dau o berică:)

multă filozofie, puțină poezie
textul îl primesc cam astfel:
eu și tu la tv, eu realizatorul, tu invitatul
eu întreb: și, ce spuneți domnule Ancuța, despre genul poeziei din zilele noastre, comparativ cu ce se scria în trecut? și hai să încercăm o comparație între prezent și antichitate.
și tu spui:… exact ce ai spus în text.
eu mă uit pe un monitor și zic: emisiunea este interactivă. un telespectator întreabă…
tu răspunzi, făcând trimitere la unul (din vremurile noastre), la altul (din vremuri trecute), filtrezi, oferi nuanțele propriilor zbateri, delimitezi, asumi, rupi prezentul cu provocările sale de un romantism al vremurilor trecute…

da

e de citit textul tău.

îl voi reciti. acu’ m-a întrerupt domesticul (la propriu):- X vrea să cumpere o mașină, să o cumpere pe persoană juridică sau pe persoană fizică? mă uit lung la ce scriam și înjur în gând. tac.


deci, voi reciti

spor!

acu’ o să fim obsedați de off-topic?

e o dezbatere.

chiar dacă eu îs mai greu de cap (da’ nu se pune)

“Cine nu a înțeles, de ce poemul ăsta e o bijuterie, de fapt, să mă întrebe, o să revin...”

fraza asta mă încurcă mai rău decât “a patra”, e “a cincea”? ca la cutia de viteze…

ușurică, așa-i

dar așteptăm următoarea provocare

cu mulțumiri

banii

epectáză, epectaze s. f. Învățătura dezvoltată de sf. Grigorie de Nissa, potrivit căreia sufletul, fiind atras de Dumnezeu, este într-o continuă mișcare ascendentă către treptele superioare ale plenitudinii harului și îndumnezeirii. – Din gr. epaktasis.

păi da

dacă observi ora la care am răspuns, cred că este imediat după ce ai postat
m-am gândit la păstaie înițial, dar nu-mi rezulta patru frați, apoi am văzut miezul de nucă

astăzi, mi-am adus aminte de ghicitoare și am văzut că nu-i nici o mișcare pe pagină
am provocat discuția și apoi am căutat pe net “soldați unguri” să văd dacă ar fi vreun indiciu, apoi “patru frați îngemănați” și am văzut că mai este o ghicitoare la care răspunsul este nuca, dar frații stau în cojoc
văzând asta, mi-am zis că ghicitoarea asta o fi o capcană și nu e nuca
am intuit jocul de cuvinte
“for”- “four”(sună ca și for)-patru
“inți”- de la fierbinți
“solda”- a solda- termen contabil- frați soldați

deci, răspunsul inițial l-am dat intuind

așteptăm următoarea provocare

pe un joc de cuvinte ar putea fi

forinți

nu se războiește nimeni cu ghici asta?

o poză face și tace

din păcate, sau din fericire, până acum 1-0 teoria lui Ionuț- făcuram aci’ ca babuinii.

și ne-a lovit și piatra

s-a dus naibii ideea

dar, cine știe, ca la maioneză, o dregem:)

dubla măsură- temă…

poemul este unul reușit

felicitări autorului!

eu știu doar pe versiunea veche
intri pe text- dreapta sus ai opțiunea

în tot scenariul piatra era victima

fie ce-o fi, dar să fie cu voie bună!


spor!

mimetism specific babuinilor:)

zbang!
și liniștea grupului s-a auzit până-n curul roșu al babuinului șef
că era o căldură mare și-o lene, că și păduchii se lăsau prinși, fără opoziție
dar n-avea cine să-i caute.

zbang!
aproape că și-au arătat colții gărzile de corp și câțiva rebeli ce-așteptau pe lângă tufe
să spargă gena masculului alfa.
ăia mici s-au pus la adăpost.

ce să fie!?

- o marmotă arunca cu pietre într-un craniu ce rânjea, ostenit de la prea multă moarte.

greu m-am prins
te refereai la comentariu
credeam că ai scris un text și, fuga să văd
nimic
revin pe comentariu și înțeleg apoi ce e cu extracția

eu, obișnuit cu stilul ăsta, nici nu băgasem de seamă

îmi place

am mai spus:- uneori comentariile sunt mai bune decât textele.

era să cred că s-au luat la bătaie,
dar asta-i frumos la haimanale
- au respect!
că nu oricine e un el
cu onoare și bun de un duel.

mda, asta-i lupta pe hârtie
se tulbură-n furtună fără să fie
apoi, se-mparte, la masă, în loc de leac
un vin și o plăcintă
cu dovleac.

pam-pam!
mi-a ieșit și un pic de rimă:)

oare, bine-am observat?

grăbit ca formă- sunt câteva greșeluțe de redectare
(de ex. “o chena”) și, fără o rigoare a observației, cred că pe ici, pe colo, “frazarea”.


și

nu. eu nu văd ghilimelele doar ca un citat, uneori le privesc ca pe o figură de stil, ceva de genul ironiei, discursului de tip dialog închipuit etc.

ai grăbit scrierea ca și când l-ai scris repede, repede că se dă stingerea

că poți folosi cuvintele cu dibăcie și că ai metaforele în sânge este evident

ce este observ, e că ai imaginile stocate deja- amintiri, trăiri- de parcă stau să explodeze, așteptând doar momentul

îmi pare rău că nu am cunoștințele necesare, dar ești subiect bun de observație (în sensul bun)

da, tema principală, chiar dacă nu mereu este afișată direct, este dragostea, sau spirala gândurilor duce la asta
totuși, celelalte trăiri prezentate fac impresie (mie- eu fiind un nesătul al observațiilor biografice, de calitate, simple precum vorba bună a bunicilor), ieri citeam la tine despre universității, azi despre frumoasa poveste a copilăriei și dragostea necondiționată; legături care elasticizează eul de la bolborosire, la uimire și până la meditație.

ce este plăcut, aici pe agonia, este acest bazar în care, printre mărunțișuri, găsesc “chestia aia” (chiar nu am altă exprimare mai bună

sugestie: dacă ceea ce este între ghilimele este un citat, de folos ar fi o notă de subsol