Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@stanica-ilie-viorelSV

Stanica Ilie Viorel

@stanica-ilie-viorel

Fiinţa-sângele râuri, râuri de gânduri.

Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
dacă a încercat așa ceva, înseamnă că tipul era lucid
în temeiul unei astfel de legi îmi și imaginez cu m-aș face vatman,
sau când mă oprește unul de la circulație să mă prezint ca fiind superiorul lui

cred că problema, în ton cu textul tău, ține de caracter și de valorile personale, mai rar (dar nu exclus) de patologic

spor!

Pe textul:

Fuga spre roșu" de Ionuț Georgescu

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
medicamentul pus, așa cum îi șade bine unui compozitor de ghicitori, cu subtilitate într-un joc de cuvinte
e plin de fibre și pe caniculă bun de hidratare. plus că nu-i loc nici de supărare, în rețetă e și vin
doctorul, dat naibi, îl mai cheamă o dată, dar nu mai târziu, în grafic cu…

mi-a plăcut

Pe textul:

pana!... ce... e!" de Miclăuș Silvestru

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
depășirea fazei de negare, acceptare, luptă, voință, sprijin, alint, speranță, izbândă

de n-ar fi calea cu noroaie, așa ar fi

baftă?

Pe textul:

quand c'est?" de emilian valeriu pal

Recomandat
0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
eu zic să nu renunți, Dragoș.
să renunți ar fi ca și când ai fugi pe roșu.
de ce să renunți numai pentru că n-ai înțeles; poți închipui ceva, că e voie

Pe textul:

Fuga spre roșu" de Ionuț Georgescu

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
și succes în lupta sa

puterea minții este de folos în astfel de situații, orice sprijin care oferă starea de gândire pozitivă este util

înseamnă că am observat corect rețeta motivațională


să fie de bine!

Pe textul:

quand c'est?" de emilian valeriu pal

Recomandat
0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
că m-a afectat ceva, că așa-i omului dat

RMN nu am practicat

spor!

Pe textul:

zero plus" de Stanica Ilie Viorel

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
sâmbătă 2 mai 2015
Bucuria de a fi

Ai crede ca tot ceea ce poate fi mai perfect pentru constiinta umana este sa cunoasca iubirea si iertarea. Insa, acestea nu se cauta, nu se dobandesc... Sunt perfectiunea care vine din creatie, din existenta si se inchide ca un ciclu la finalul calatoriei. Esti calatorul.
Iubirea si iertarea sunt rod al creatiei universale, sunt esenta constiintelor, se afla sadite in fiecare.Trebuie lasate sa incolteasca. Iubirea si iertarea nu trebuie cautate. Cautandu-le nu faci altceva decat sa rispesti vremea ce ti-a fost lasata spre BUCURIE!
Existenta umana are ca singura cale catre implinire: BUCURIA!
Singura modalitate prin care teama de a fi se poate inlocui cu trairea...

***

ceea ce comentezi nu aș spune că este poezie (cu toate că formele de exprimare cunosc astăzi o libertate care tinde către absolut), un jurnal motivațional, o rețetă care poate fi utilizată iar și iar
și căreia i se pot adăuga elemente iar și iar

***

voi reciti textul tău, l-am cam răsfoit

***

mi-a amintit cum în 1996, terminasem armata, aveam un copil de 6 luni și căutam disperat un job
munca “de jos” nu mi-a fost străină
după cevam depus cereri pe unde m-a tăiat capul m-am dus la o terasă (era vara) să mă angajez ospătar (aveau anunț)
administratorul când a auzit că sunt absolvent de facultate a zis că nu mă poate angaja pentru că am studii superioare:)

Pe textul:

quand c'est?" de emilian valeriu pal

Recomandat
0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
spune și el ce a auzit sau ce i se pare că a auzit, frânturi (tot așchii) de vorbe
o fi fost pană de curent sau cine știe?
săracul, doar ce ieșise pe unde l-au băgat

Pe textul:

așchii" de Stanica Ilie Viorel

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
și scuipă, că nici loc în noi n-am mai rămas
poți să te rogi de toți sfinții, poți să le pui sufletul pe tavă
degeaba
cucul tot cuc
de când se naște poartă abandonul și crima în sânge.
că așa a vrut natura să dovedească, numai ea știe ce

tristă mană cucul, trist pui cucul

în scenariul pe care îl propui este evident că oricât ai căuta să le arăți adevărul din propriul suflet tot degeaba, să le scrii și în alfabetul lor, nu vor pricepe
că s-a dus la gunoi orice capacitate de interpretare a unor asemenea sensuri
ba msi mult, tu spui de la fereastră ca să arăți că o fac de sus, eu aș zice că sunt pe Olimp în mintea lor, te mai și scuipă, cu flegmele lor infecte

Eu rămân optimist, am la mine șervețele umede și ofer și celorlalți dacă e nevoie
dar cea mai bună metodă este să nu treci prin orașul lor
se vor scupia de la o vreme între ei
oricum, sufletele lor rătăcesc uimite de ce au fost și ce au devenit

Pe textul:

Fuga spre roșu" de Ionuț Georgescu

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
să ajungă la toți!
Emilian, ți-au scăpat demonii pe agonia
acum textul mai are și două stele
dacă sunt privite intens prind formă de coarne

Doamne ferește!
să scuipăm în sân.

Pe textul:

stihiră 1" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
aș adăuga, la gânduri, subconștientul, inconștientul, moștenirea, contextul

când se preface, autorul scrie texte seci
când simte ceea ce scrie, își pune trăirile la vedere, fără reținere
fără emoție nu-i artă

ca în viață

mulțumesc pentru vizită:)

mai stăm de vorbă

Pe textul:

zero plus" de Stanica Ilie Viorel

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
îmi cer scuze
observasem mesajul de la prima citire, mai ales că ai mai postat cândva ceva pe aceeași temă și ai clarificat atunci confuziile

acum m-am abținut, dorind să nu intervin pe ceva care…
am dorit să explic, pe ocolite, poate, poate
și din respect cititori; cred că fiecare trebuie lăsat liber, în imaginația sa

am câteva texte a căror interpretare este departe de idee mea, dar mă bucură să aflu că textul este viu
numai să nu rănească

apoi, observând că devine o confuzie accentuată, am răbufnit

știu cât este de greu
prin exercițiul abstinenței am trecut și eu

mai mult, îngrijesc am grijă de o persoană cu tulburări și dependență

deci, scuze!

să fim înțelepți.

Pe textul:

stihiră 1" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
știi cum este pe lună doar citind din cărți
pot vorbi despre așa ceva pentru că am grijă de o persoană aflată într-o astfel de situație

este greu să lupți, dar trebuie să o faci

Emilian, tot respectul

Pe textul:

stihiră 1" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
este vorba despre o persoană care se distruge emoțional și fizic, dependentă de droguri, alcool sau cine mai știe ce, care ar mai avea șansa să revină la normal, fizic și mental, la luciditate
se răstește la el, dar nu ca reproș, ci protector
îi pune în față o realitate crudă poate,poate îl va trezi pe cel aflat în situația respectivă
acel cineva este la vârsta la care H începuse să o ia razna, pe când el, acel cineva, a depășit cu mult acel stadiu

îi spune franc: tu nu vezi că ai ajuns deja ca H, ăla a fost un cretin, tu nu ești așa, revino-ți!

în cele mai multe cazuri familia celui care trece prin așa ceva se spală pe mâini, își spune: am făcut ce am putut, acum ce o vrea Dumnezeu
cel în cauză rămâne cu demonii săi cauzați de tulburările minții
mereu este cineva care suferă, care nu cedează lupta
acest poem este un strigăt al disperării, nu ofensă adusă umanității

Pe textul:

stihiră 1" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
diferența între subtil și ambiguu, este (paradoxal) subtilă

spor!
voi urmări eventualele intervenții pe acest text, este un exercițiu interesant pentru mine
dar nu voi mai interveni

Emilian, părerea mea e să-l lași așa.
Confuzia generează reclamă negativă, dar s-a dovedit că reclama negativă, bine gestionată, este nu doar mai ieftină, dar și cu impact mai mare decât una plătită.

Spor!

Pe textul:

stihiră 1" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
dacă și Ionuț a oferit felicitări
atunci, tehnic și metaforic, ai reușit un poem frumos
chiar observ că ai adăugat ceva metafore, reușite și acestea

frumos!

felicitări și pentru deschiderea spre dialog, nu pot să nu observ că ti-ai însușit observațiile și ai corectat atât de bine textul

Pe textul:

de la capăt" de Amanda Spulber

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
discutăm și noi, nu-i loc de gâlceavă:)
uneori ni se pare, alteori nu cumpătăm

asta presupune că suntem vii


spor!

Pe textul:

stihiră 1" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
Dragoș, acolo e cam așa:
băi, băiatule, nici cretinul de H nu a luat-o razna atât de devreme, revino-ți!

exemplu este unul al negativului cu scop de comparație în sprijinul unui îndemn bun

Pe textul:

stihiră 1" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context
Stanica Ilie ViorelSV
Stanica Ilie Viorel·
păi, ce facem, îl trecem pe Toma în șomaj

zic, fiecare cu fișa postului

Pe textul:

Hypotheses non fingo" de Ionuț Georgescu

0 suflu
Context