Stanica Ilie Viorel
Verificat@stanica-ilie-viorel
„Fiinţa-sângele râuri, râuri de gânduri.”
Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am…
“întunericul nu poate pune piedică luminii
pădurea nu oprește vîntul
și pămîntul nu poate aduce cerul
mai aproape”
sau aș fi introdus-o în poem, altundeva
finalul, puternic, îl simt în
“adio
adio
adio
gratiile nu pot ține în frîu un fluviu”
•••
și începutul poate ar trebui altfel ales
“adio
în brațele tale nu mă mai pătrund
mi-ai rămas mică, nu mă mai încapi
ca bucla unui ștreang pentru copii
ca un orizont mult prea larg pentru cineva care privește
printr-o gaură făcută în zid
mă îndepărtez”
mi-a plăcut
Pe textul:
„terra australis" de Leonard Ancuta
mariuscraita
[22.Aug.23 14:06]
șase substantive și patru verbe și restul cuvinte de legătură, din câte am reușit să identific cu aparatul meu. E prea puțin pentru a spune ceva despre ce e în pagina aceasta.
Vreau să știu altceva: Mai verifică cineva textele trimise? Ale celor cu nivel 0 ca mine. E a treia oară când înscriu un text și stă aiurea în tramvaiul electronic fără vatman/vatmani.
Știe cineva ceva și să comunice aici pentru cei din lumea de jos a nivelelor de accesibilitate?
Mulțumesc!
Pe textul:
„generația următoare... îndreptățiți și orgolioși?" de Radu Herinean
Recomandatpe acest text a oferit un comentariu amplu, argumentat conform cu viziunea proprie
nu am observat să între în vreo polemică (cum au făcut ceilalți)
lui de ce nu i-ai mulțumit?
chiar încerc să înțeleg
mulțumesc
Pe textul:
„Interatomic" de Papadopol Elena
remarc pasiunea!
remarc munca!
remarc dăruirea!
găsesc cuvinte frumoase și metafore
Felicitări!
coroniță de roiniță
Pe textul:
„Roiniță veche, clasicul `mieu de la frunză... Și de la munca mea, în cuvinte..." de Iulia Elize
acum, aș întreba: “paradigmă escatologică” este ok?
nu era suficient
“într-o escatologie în care mai intră”?
indiferent de ce fel se amestecă literele în cuvinte și cuvintele în fraze
chiar și deslușirile astea obositoare pentru mine (dar eu încă deschid manuale, nu sunt sterp, sunt din soiul bureților acvatici)
remarc (am zestre neuronul stâng) modul în care reușești să pui cu pricepere nuanța interioară, dominantă, puternică în acest fel asortat cu ceva-ul lumesc, moștenit, dar nu mai mult decât să nu devină obositor, fără excluderea naturii umane
interesant
Pe textul:
„Noli me tangere" de Ionuț Georgescu
căutând să aflu și eu ce e cu interatomicul
că vine de la facerea lumii
aș folosi “potențial”
asta ca să intru și mai adânc în filozofia lui X și Y
și mai ales NU aș folosi vreo rimă
cu rimă duce ideea într-un decor puțin banal
și când te gândești că voiai să pleci
ia uite! ești centru atenției
decât un anonimat subtil, mai bine subiect de dezbatere pe prima pagină
acu’ rămâi datoare cu vizite pe paginile domnilor poeți
spor!
Pe textul:
„Interatomic" de Papadopol Elena
o să mă facă să-ți trimit
iar marea
după atâtea alte mări
care au dispărut
în fiecare sâmbure de răsărit
Pe textul:
„Interatomic" de Papadopol Elena
da
doar că nici nu mai vreau să spun ceea ce sună bine
ceea ce ne frământă ar trebui spus așa cum ne vine la gură
apoi ar fi de făcut diferențe
Pe textul:
„despre un vânt care bătea din stânga" de Stanica Ilie Viorel
ai locul tău
am locul meu
poate vom juca șah
ai prima mutare, sunt politicos (și nici nu-mi place șahul)
Pe textul:
„De lume nu te-ai rupt definitiv" de George Pașa
răspunsul?
depinde ce vezi
văd flori
văd balustrada
am pus năframa
am pus inima (așa erau decupate ulucile pridvorului)
vedem ce o fi:)
Pe textul:
„Ghicitoare 526 " de Miclăuș Silvestru
pe vremuri
peștele albastru pus pe mileu pe televizor:)
Pe textul:
„Ghicitoare 525" de Miclăuș Silvestru
joi, 13 iunie 2013
cartea vietii
viata- precum cartile:
unele uitate in praf,
altele pastrate in coperti aurite;
unele ducand cu ele timpul,
altele cat sa te arunce intre doua statii de tramvai.
viata- precum cartile:
unele pline de mistere,
altele precum revistele deocheate pe tarabe;
unele o intreaga aventura,
altele anoste clipe nesfarsite;
unele tacute,
altele zgomotoase.
viata- precum cartile:
unele intelese doar de unii,
altele accesibile oricui.
pentru cele de pe rafturile de sus
ai nevoie de scara.
Pe textul:
„cartea" de Stanica Ilie Viorel
eu sunt ca ăla care a redescoperit penicilina
habar n-am ce a spus Nichita pe această temă
dacă s-a nimerit, asta e
nu am încercat să dezvolt ceva
am spus
Pe textul:
„poeți nu există" de Stanica Ilie Viorel
topo+nimie
topo+ mastica
analogia
noroc cu George, altfel deveneam arheologi:)
Pe textul:
„Ghicitoare 524" de Miclăuș Silvestru
