Stanica Ilie Viorel
Verificat@stanica-ilie-viorel
„Fiinţa-sângele râuri, râuri de gânduri.”
Eu m-am născut să fiu mai mult de o zi...Poate cât să am timp să mă nasc. Am apărut în Hunedoara și puțini sunt cei ce mi-au auzit sosirea, nu pentru că n-aș fi avut ceva de spus.Am spus, în gura mare, dar furnalele vuiau cântecul lor (mai târziu am…
peștele
poate fi chiar pește!
Pe textul:
„Ghicitoare 535" de Miclăuș Silvestru
să zic: melc
curcile mănâncă melci și am văzut și câini interesați de așa ceva
Pe textul:
„Ghicitoare 535" de Miclăuș Silvestru
întrebare: dormi?
răspuns: buștean
poate mai vin indicii
Pe textul:
„Ghicitoare 534" de Miclăuș Silvestru
pentru a nu fi bănuit de vreo reciprocitate, în general mă feresc să ofer stea celor care mi-au recomandat un text
fac și excepții, nu arde dacă așa simt
din aceste motive, aș dori să știi că sunt suficiente pentru mine comentariile și sugestiile
în plus, îmi oferi mie un spațiu mai larg de apreciere pentru textele tale
oricum, decizia îți aparține și steluțele primite mă onorează
mulțumesc
Pe textul:
„zarea în alb și negru" de Stanica Ilie Viorel
sau chiar întrebarea este soluția?
oricum, greu de dibuit ce-i cu întrebarea ascunsă în lemn
trebuie găsită o formă de lemn care în cuvânt conține și întrebarea?
de exemplu “cedru”… are întrebarea “ce”
așa ar fi de căutat unde, când, cum, cine…
în diferite esențe de lemn sau ceva care exprimă lemnul (cum ar fi cherestea… avem întrebarea “este?”)
dar, dacă, după ce am aflat întrebarea ascunsă în lemn (de ex. ascunsă în dulap- e tot lemn, sau butoi, etc.)
și apoi dăm răspunsul la întrebare, ca să aflăm soluția…
ne-ai dat de lucru
Pe textul:
„Ghicitoare 534" de Miclăuș Silvestru
emoția, nici atât
citind poemul tău, chiar simt nevoia retrăirii acelor vremuri, ci nu dintr-o prostie a uitării, ci dintr-un dor al tinereților
pentru că nu alb-negru este dorul, ci speranțele trăite atunci, atunci când visam la televizorul color
căci, uite, azi nu prostia vremurilor din acea perioadă ne lipsește, ci sperantele, visele
nici că puteam visa atunci despre câte avem acum
și acum, cu merele de aur în sac, ne uităm cu jind la cel care mânâncă din strachina de lut, cu lingură de lemn
pentru generația decrețeilor și nu numai
un strop de nostalgie
curată
Pe textul:
„peisaj interior" de Constantin Rupa
felicitări și implicare cât se poate de obiectivă!
în special, având în vedere experiența, sper să înstelezi textele bune ale autorilor mai puțin vizibili/ debutanți etc.
spor!
Pe textul:
„Roca desertului" de Stanica Ilie Viorel
ia uite ce chestie! parcă au trecut doar câteva zile…
căutam ceva prin arhive și dau peste acest comentariu
n-au trecut decât 16 ani, mai așteptam 2 ani și sărbătoream majoratul
am intrat pe text și am pus diacritice, altfel, neschimbat
deci, mulțam pentru cuvinte, cu o mică întârziere:)
Pe textul:
„Roca desertului" de Stanica Ilie Viorel
a început interesant, chiar am întârziat pe partea aia, gândindu-mă “ce cretini!”,
dar și că “să vedem ce urmează” cu gândul la text
la final tot cu aia am rămas: - ce cretini!
Pe textul:
„Jurnal (3)" de Ionuț Georgescu
mai bogați cu o mântuire
multe ar fi de spus, de dezbătut
de ce s-a ales acest simbol drept călău?
poate pentru că simbolul exista de milenii și trebuia pus și în conștiința creștinilor, alături de toate reprezentările deja existente
poate atunci a primit crucea botezul existenței proprii
oricum, râmâne sensul moral, meditativ puternic: să ne ducem crucea, fiecare
dincolo de caracterul pios
zic că în timp a căpătat și un rol pragmatic prin “crucea roșie”
altfel, bogați, săraci
sănătoși și în pace să fim!
Pe textul:
„azi" de Ottilia Ardeleanu
Recomandatba mi se pare vorbă lungă, sărăcia omului
dar, cum textul chiar m-a făcut să văd acele trăiri (parcă și văd perioada aia când rezolvam probleme de logică, cu vagoanele alea, erau la modă, ca multe altele) fără vreo dilemă existențială
și-apoi, poți observa că am evitat să “dezleg” off-ul generației
cred că treaba cu războinicul și ce urmează, este despre așa ceva
Pe textul:
„ad usum delphini (5)" de Ionuț Georgescu
care spune așa ceva:
trag o linie în față, una în spate
una în stânga și una în dreapta
dar tot mă vede lumea
spor!
Pe textul:
„vademecum pentru rătăciți" de Leonard Ancuta
probabil dispoziția de moment
nu știu ce să zic
la alea 8,32 secunde, intuind că la ele faci referire, am căutat înainte de comentariu niște repere pe net, să fiu sigur
și m-a amuzat ideea
chiar mi-a trecut prin minte să nu las comentariul și să mă folosesc de ideea de “a fura răsăritul”, chiar și numai prin cuvinte
mai mult, mai puțin, mai direct, mai pe ocolite, alb, negru, prost, deștept
tot ăla sunt
Pe textul:
„ad usum delphini (5)" de Ionuț Georgescu
o să caut textul și revin
***
îmi place implicarea asumată ca un sfat al bătrânului cugetător
chiar este interesant și cred că și solid ceea ce spui
frumos spus!
Pe textul:
„vademecum pentru rătăciți" de Leonard Ancuta
te-ai băgat în față și ai furat răsăritul
ai observat bine cum ieri devenirea, existența, nu erau atât de greoaie, sofisticate, precum azi
și asta va fi parte dintr-un ciclul permanent și aproape general valabil
spun “aproape” pentru că intuiesc existența desăvârșită a unora, care au cutreierat și apoi au ajuns să înțeleagă că timpul este relativ nu doar la viteza luminii, ci trăind detașat, fără complicații inutile
textele tale, meditative, provocatoare mereu
răsfoit cu interes
spor!
Pe textul:
„ad usum delphini (5)" de Ionuț Georgescu
se pornește cu acea imagine sugestivă din tabloul lul Michelangelo, fulgerul dătător de viață,
și se propune întregul parcurs, până la noul sens al verbului “a fi”, ba chiar mai mult, până la primirea creatorului în inima proprie
frumos!
Pe textul:
„ Bruiaj astral" de Maria Elena Chindea
