sueño (3)

orașul întindea spre ea cimitire telecomandabile femeia învățase fuga pe jos prin nisip în spatele ploilor derutante evadând prin propria-i burtă de asfalt spartă de călcâiul clarvăzător al copilului se muta apoi în el ascunzându-l în sânge o casă decupată cu dintii în aer un aer încă nerespirat o peșteră în lumina tăcerilor înalte si joase între care servim pizza coca-cola spumantă popcorn ne punem tricouri albastre trafic de cutii sigilate ca niște destine și ar putea să încurce întâmplarile să amestece culori imposibile să-și trezească crucile-n piept dureroase și calde orașul urlă în noaptea cinematografică adulmecându-i urma pe străzi neîncuiate ea se întoarce-n cuvinte ține umbrele departe copilul în palmă