Stăncioi Natanael

Îmi place textul tău, tensiunea și dramatismul pe care le-ai construit și în special personajul Maia. Cred că portretul ei reiese cel mai bine din propoziția : \"Maia era acolo, ghemuită, cu un aer inocent, ca o pisică perversă\", din această combinație: \"inocent\"-\"perversă\" și bineînțeles și de aici :”” Nu știu”, îmi răspundea ea zâmbind trist și absent, și totuși cu ochii ei negri atintiți la mine”. Iar faptul că l-ai ales pe “el” ca narator și nu un narator exterior contribuie plăcut la construirea acestui personaj, Maia. Cât de bine înteleg eu personajul nu pot să spun exact și asta pentru că nu șitu la ce cale se referă “el” în “Cum ai putut te-ai gândit că asta e calea?” și pentru că nu am ințeles exact fraza “care de abia mai există, ca o lumânare pusă la morți ce din clipă în clipă se va atinge cu apa” din ultimu paragraf - paragraf ce mă duce cu gândul la o alegorie. Dar făcând abstracție de acestea o vad pe Maia ca pe o fată tânără, cu ochi mari și negri, în care zbuciumul vieții începe să danseze tot mai puternic și căreia îi place să se lase furată de ritmurile lui fără să știe de ce și îi mai place uneori doar să le privească, dintr-un loc cald, fără să știe de ce.

sunt membru doar de câteva zile și dintre poeziile pe care le-am citit până acum aceasta mi-a plăcut cel mai mult;


mi-au plăcut foarte mult imaginile vizuale:
\"În stropitoarea pomilor aș pune
Otrăvuri colorate și anume\" și
\"Cum crește iedera și mă cuprinde
Și prin ventuze frunzelor mă vinde\"

ai cuprins plăcut \"clipa\" între \"negurile care te cuprind\" și cele \"care te aprind\" dar cred că efectul era mai puternic dacă foloseai mai la început imaginea:
\"Cu trenul care-i tras de-un melc
Și roțile ce nu pot să le-ntrec\"
care paracă oprește timpul în loc sau îl dilată foarte mult

ultima strofă se desprinde ușor intr-o combinație placută de sfat-mustrare (\"potcoavele de cal\"- bun, bun ) aș zice chiar malițioasa sau măcar ironică, dar ultimele două versuri sunt foarte calde (în pofida acelui \"gri\" ) și-mi sterg senzația asta

mai pe scurt: m-am simțit bine citind-o; dar ce spun nu este altceva decât modul în care am perceput eu poezia; și tocmai asta e frumusețea poeziei : ea sugerează, nu relatează; de aici se trage și mesajul ei... infinit