Mă nasc între pereți zugrăviți de prea mult timp cu var
și am pretenția de mă face înțeleasă
Cunoscând oameni care cred că profunzimea
este a-ți bea lacrimile într-o halbă de bere,
Care discuta
Plângea cu colțul cel mai străin din cameră
și-și număra lacrimile
pe genunchii prea rotunzi și prea goi
plângea cu privirea sălbatică
de inșii ce treceau pe stradă
era așa ca-n primăvara
Pașii lui scârțăind pe podele de lut
mustind de aproape-n aproape
și frica ieșea
vomitând prin porii prea repede bătrâni,
prin pereții prea subțiri de-atâtea suspine
pașii lui scârțâind
Să mai pot agonia să-mi port iubite
printre fâșii de umbre iubite și pași în nămol de friguri în zile cleioase
să port mantale de fum pentru vise iubite să mor
ca cei morți în zile de plumb
Doi oameni care se descoperă sunt mai mult decât o coincidență. Două suflete împreună fac mai mult decât un suflet orbecăind spre un altul...
Facem parte din lumi diferite, dar ne putem întâlni
Seară... Din nou singură…la gară…Zi bună, noapte cruntă…Nu cruntă, doar dureroasă…când toate grijile de peste zi s-au terminat, când nu mă mai preocupă lucruri de nimic care te seacă…rămân eu cu mine
Ne bălăcim în simțire
și vomităm sentimente,
scuipăm orgasme
pân\' la nimicire,
tăiem tendoane de dăruire
și sângerăm visând nemurire.
Ia loc la masă,
ia un pahar de iluzii...
e seara în
Creșteam din trunchiuri de copac
iar pielea mea era aspră
ca vremea rece,
de ploi, zăpezi
și sângerândă.
Rădăcinile mi-erau putrezite
și ramuri negre-aveam.
Dar tu, cu sărutul
pe scoarța
Ne putem iubi și în somn,
când visul meu
îmbrățișează visul tău...
Sunt în dans inconștientele
și Dumnezeul din ele;
Când creierul meu
sărută măduva ta
și inima mea
pulsează sângele