Poezie
Padurea din noi
1 min lectură·
Mediu
Creșteam din trunchiuri de copac
iar pielea mea era aspră
ca vremea rece,
de ploi, zăpezi
și sângerândă.
Rădăcinile mi-erau putrezite
și ramuri negre-aveam.
Dar tu, cu sărutul
pe scoarța putrezindă,
cu vântul cald al suflării tale
mi-ai vindecat rănile,
iar lacrimile și saliva
mi-au înviat rădăcinile.
Dar ce se întâmplă?..
Erai un simplu trecător
prin pădurea de gânduri ascunse
și eu eram un biet copac
crescut noduros
din dorințe nebune.
Și-acum știu că vântul
și ploaia și vremea rece
îmi sunt iubite,
Dar eu le-am părăsit de mult
pentru sărutul tău...
012790
0
sunt un mare consumator de poezii agonistice, voi veni de fiecare dată să te citesc cu atenție
salut:)
elian