Sorina Hăloiu

Se nasc vise, in care pacea, apare in timp de raboi, ca o chemare Iar vise, din pace, chemare razboica de nemarginita durere. Acolo,unde puterea zapazii ce tinde spre alb, Se afla o mare

Cineva s-a intors, să mă rănească, Cu valuri imense de apă sărată. Efemere sentimente fericite, Lângă malurile apelor rănite.

Gutuile sunt pe ramuri sănătoase - trunchiul e scobit.

Sunt mulți, cam mulți, cei care Se cred un fel de regi, Am spus, susțin sus-tare: Ești, ceea ce tot negi. Vorbesc despre pieirea Din suflet a iubirii, Vorbesc

Perna cu vise - Imprimeuri cu păsări Spre soare zburând.

Piscul muntelui - doar Moise călător cu tablele legii.

Fluturi în joacă La fereastra mea zburând - Copilărie!

Târzia noapte, printre vise care Târziu, mi-apar în patul cel de noapte, Transmite-ncet dar sigur, calde șoapte Trăirii mele-ascunse-ntr-o mirare. Lumina-n casă intră

Șoareci ronțăind într-o pivniță goală - jos, cioburile.

Apă sărată Și nămol de tratamen - Ca noi, hornarii.

Plouă. Printre picuri, nimicuri. Printre nori, un petec de cer și sper apa să crească-n fântâni, mugurii verzi să-nflorească, sălcii din plâns să

Repar zidurile casei îmi pun ferestre de termopan cu rame de lemn durabil pentru încă o sută de ani de-acum înainte și-mi cresc bătăturile în palmele de femeie.

Vârtejul gonind - norii de praf pe margini de drum. Ochi închiși.

E dimineață și ce bine, Că am scăpat de tine, Noapte, să îmi pot bea, Ceaiul din cana mea. Când sorb, ce bine e, Din ceai, pe margine, De cană albastră și

În încercarea de a ști, Primesc tăcută bobârnace. Ferească sfântul de fobii, C-atunci stăm ca pe ace... Cu sufletul deschis citesc, Mă minunez. Cât de plăcute

Nebun-am fost, Nebun-oi fi... Si toate, sunt cu rost, Sa sti! Nebun de dor, Si de-a iubi, Pe

Fara de moarte dragostea dainuie. De ce ti-e groaza? A pasilor tai urma Curand, in drum, n-o s-o mai vad nici eu Cu umbra care-ncet dispare... Si biata inima, se

Două lucruri fac îndragostiții, în taină, când se întâlnesc - surâd, apoi se-nfioară; surâsul, curând se destramă, rămâne fiorul și tot mai adânc se aprinde sufletul lor,

Lăstarii tineri aplecați către soare - sub nuc, bălțile.

Bătrânul bonzai - întreabă-mă câți ani am, să-mi fie rușine.

Pentru o clipă zâmbetul unui copil - baloane spre cer.

Grădina din vis - fata cu ochi albaștri pe iarbă zâmbind.

Există îngeri pentru fiecare. În drumul acela umbrit râdeam ne făceam planuri privind cum vântul adie în tot râdeam bucuroși că eram împreună și pentru că era