Sorina Hăloiu

Incontestabil doi ochi în care te pierzi - albastrul privind.

Oameni dormind pe băncile străzii, păsări strigând că e frig în brumar fără casă măcar... Oameni plângând, suferinzi în durere, păsări strigând că spitalul e

Familia ei era fericită; pescuiau în adâncuri. Erau lângă mama lor, nedesparți de altfel, învațând, din abisul oceanelor, până la malurile lor, tot ce se poate, din

Trăim repetând Diminețile de august - Un țipăt de șoim.

Papuci noroiți lângă poarta grădinii - un nou răsărit.

Trandafirul alb spre iubire alergând - petale rupte.

Raze de soare - pe chipul copilului stă fericirea.

Cu ochii închiși - parfum de tei împrejur și vise în noi.

Lovește-mă mamă cu Luna, să-ți simt mângâierea din ceruri, să pot înțelege că sufletu-ți există acolo. Trimite mamă, razele ei bune spre mine, să pot

Lacrimi pe chipuri - calea bătătorită pe drumul Crucii.

De ce minți, atunci când vrei să fii sincer, Să spui ce gâdești, cu cea mai blândă vorbă? De ce sufletu-ți încarci, secăturii trupul dai...

Parcul înflorit - minunea primăverii e magnolia.

Era într-o dimineață de vară, cu ani în urmă, când mă hotărăsc să ies. Lângă noi, sunt mai multe păduri, iar singură nu aș fi vrut să plec, și-atunci mă înfoi prin curte, fluierând și strigând:

Vocile noastre rămân aceleași parcă - noi, îmbătrânim...

Păianjen negru - în plasa lui de pânză captivele prăzi.

Grindină-n vie - ciorchini de struguri pe jos și multă apă.

Lăcusta în salt - prin fereastra deschisă raze de soare.

Genunchii juliți - Într-o clipă, copilul În brațe-alergând.

Drum spre cetate - poeți pregătiți cu cărți și-un câine ogar.

Gura sâsâie, cuvintele șuieră - un dinte lipsă.

Zilele au un început căutând o stea prin Calea Lactee domnind în liniștea deplină printre minuscule fragmente ale altor săptămâni și ale altor luni din

Vopseaua de păr - Sub roșul aprins, albul Bătrâneților.

Un om, trecut de patruzeci, Pășea tăcut în fața mea. Să-nchidă ușa, el vroia, Dar se tot chinuia, și deci, M-apropii cu sfială, spun: \"E un șurub,

Ți-am spus ce frumos ninge? Un bec aprins întunericul împrăștie, nu știu unde este cerul, pământul în palme ne ține și rece îmi bate-n obraji vântul, un câine lățos pe treptele