Sorina Hăloiu

De picuri obligat, Cățelul meu, stresat Îmi cere, insistent În living să-l accept. Dintâi, n-a reușit. S-a pus el pe...privit Cu gene lungi și șarm, Doar-doar mă-nmoi,

Fundițe în păr, Prima din veri așteaptă - narcise albe.

Drum spre livadă și cei doi câini ciobănești - priviri pe furiș.

Aripi într-un zbor - un cântec lung de Pink Floyd alunecă-n noi.

Pe drumul spre sat căruțaș neputincios - calul obosit.

vecinii râzând - în zodia fecioarei cântece și joc.

Primele raze - Aer rece de toamnă Pe un gând plutind.

Păsări ciripind - în castronul câinelui boabe de orez.

Și norii plutind peste foc, căzând picuri - în jar steluțe.

Transformare prin pași nenumărați, suflul vântului strigă printre fire...rece vânt. dinspre ploaie un strop străbate, apoi îngheață pe gene murind la clipiri și

Capturi de clipe, de-a lungul vieții tale- camera foto.

În curtea casei miresmele florilor - seară de vară.

De irișii albaștri iar mi-e dor, De zbaterea petalelor, de fluturi Ce-s muritori și călători prin zbor, De umbra frunzelor de măr, ca scuturi Căldurii și razelor de

Ochii mei mirați - rezemat de perete trandafirul alb.

Dimineata mi-a adus Laptele din flori de vara, Cu-n incognito intrus De cristale, sau de ceara. Soarele-a dat foc, Si norii,

se lasă seara pe scări pe crengile albe pe brazii pădurii pe pin. un câine ce latră la poartă chemând la plimbare toți câinii cuminți mă trezește.

Printre piscuri Turma. Oierul srigând - Euforie.

Fluturii în zbor - florile-așteaptă-n zadar atingerile.

Călăuza spre lumină. Dacă muntele-nălțare ar atinge-albastru cer, rădăcini crescute-n stâncă ar îmbrățișa pământul, crengile chema-vor îngeri, ce călătoresc cu vântul, calea spre desăvârșire nu

Primim stropitul, a doua zi de Paște - așteptările.

Strigarea mea, roade a dat Și iarna mi-a adus Dinspre zenit, spre înserat, Frig, frig și-un alb nespus. Acum, sub pașii călători Aud un scârțâit Și-ncet, încet

De la distanța dată, Nu văd prea clar și-atunci, Imaginea-i prea lată, Nu-ncape-ntre uluci. Percep ca o pictură De Picasso grăbit, În care ochi și gură Sunt ca la

Aracii prea mici - în grădină noroiul și roșii coapte.

Nimicuri năvălesc în minte ca noaptea în tindă. Aprind becuri să-mi caut gândurile pe care țânțarii serii mi le ciuruiesc. Din ele curge un fel de râu prin