De picuri obligat,
Cățelul meu, stresat
Îmi cere, insistent
În living să-l accept.
Dintâi, n-a reușit.
S-a pus el pe...privit
Cu gene lungi și șarm,
Doar-doar mă-nmoi,
Transformare
prin pași nenumărați,
suflul vântului
strigă printre fire...rece vânt.
dinspre ploaie
un strop străbate, apoi îngheață pe gene
murind la clipiri
și
De irișii albaștri iar mi-e dor,
De zbaterea petalelor, de fluturi
Ce-s muritori și călători prin zbor,
De umbra frunzelor de măr, ca scuturi
Căldurii și razelor de
Călăuza spre lumină.
Dacă muntele-nălțare ar atinge-albastru cer,
rădăcini crescute-n stâncă ar îmbrățișa pământul,
crengile chema-vor îngeri, ce călătoresc cu vântul,
calea spre desăvârșire nu
Strigarea mea, roade a dat
Și iarna mi-a adus
Dinspre zenit, spre înserat,
Frig, frig și-un alb nespus.
Acum, sub pașii călători
Aud un scârțâit
Și-ncet, încet
De la distanța dată,
Nu văd prea clar și-atunci,
Imaginea-i prea lată,
Nu-ncape-ntre uluci.
Percep ca o pictură
De Picasso grăbit,
În care ochi și gură
Sunt ca la
Nimicuri năvălesc
în minte
ca noaptea în tindă.
Aprind becuri
să-mi caut gândurile
pe care țânțarii serii
mi le ciuruiesc.
Din ele curge
un fel de râu prin