Sorin Teodoriu

Sunt si exceptii, Dane. Stii bine... In general si nici in particular nu-mi place toamna, asa este. De ce oare nu pot vedea in acest anotimp implinirea? Vegetatia si-a facut treaba, a trudit atatea anotimpuri si apoi se retrage pentru odihna. Nu? Poate fi luat si asa..., dar nu de mine.

Multumesc Dan.

Multam Miruna, uite ca nu stiam cum sa fac, parca nu vroiam sa se termine odata cu iesirea ei din casa, ori cu panda de la fereastra. Stii, ca atunci cand nu poti sta pe loc cand oricum n-ai ce sa mai faci. Poate un sfarsit, poate un inceput, poate o premonitie, poate atat a fost sa fie.

Multumesc de citire si semn.
st

Multam frumos, Elena :) Uite ca in sfarsit am intrat in gratiile si in acord cu printzipiile dragelor noastre colege. Si daca spui ca ai citit textul cu voce tare si n-a iesit lumea din birou, asta chiar imi da aripi! Stii, ca in reclama cu red bull.

Ia uite-l si pe amicul Gagu. Cred ca unele propozitii, cuvintele, fraze sau paragrafe l-am cam ofuscat in sufletul lui de barbatel... E chestie de timp, Bogdane. Inca nu te-a dresat/educat suficient :))

Multumesc de comentarii, dragilor.

He He!!!
Da, vaz eu bine ca intri in joc! Saracutele mamifere... Cate trebuie sa indure de la viata! Ca dresajul doare, provoaca iritatii si rosaturi. Dar..., totul e bine cand iese socoteala, iar barbatul e potolit, vine repede acasa, cardul e nefolosit si nu plescaie la masa.

Sunt chiar ingrijorat de prima fraza: doar acum am fost caustic? Foarte rau! Probabil m-am domesticit, m-am educat ca sa zic asa...

Multumesc Vrajitorule (Doru Emanuel). Asa-i cum zici tu, mama e sefa intotdeauna! Daca ea nu-i multumita, gata! se duce veselia, mancarea de pe masa si branza din frigider.

Liviule, daca Dacia ta 1300, an de fabricație 1978, are balcoane pe fata gata! batem palma! Daca n-are asta, macar o pivnita uscata unde sa tin cartofii, ceapa si morcovii... Multam de comm.

Dane, la asta m-am gandit si eu. Ce-mi trebuie mie balcon atata vreme cat am balcoane!?

Un weekend bestial!

Nane, mie imi plac balcoanele! N-am zic niciodata ca nu-mi plac! E! Numeste tu un sot model care sa nu fie innebunit dupa ele. Normal, balcoanele nu reprezinta tot ce-ti poti dori de la viata. Dar fie vorba intre noi, ele te inveselesc, te simti comod si te fac sa dormi linistit. Dar nu trebuie exagerat, altfel platesti impozite suplimentare si stai la coada la administratia financiara. Stii tu cat e suplimentul? Nu stii! Nici eu, dar tot n-as renunta la balcoane! A! Apropo, eu am pivnita - nu balcon!

Multam frumos, Angela. Is din ce in ce mai putin cei carora le place proza, nu?

Bolta Rece are si Bucurestiul :) undeva in centru. Pai daca vii atat de des fa-te incoace, n-ai auzit ca am aranjat boxa de parca-i o sufragerie?

Multam de comentariu, Maria.

Un sonet plin de-o revolta tinuta de mult in frau, in suflet, o revolta spontana ce in sfarsit iese la suprafata precum o lava. Majoritatea cuvintelor dor fizic. Special alese terminatiile \'gâtlejul\', \'bejul\', \'vrejul\', \'gătejul\' care grabesc si subliniaza durerea si lupta contra cuiva - ceva imposibil de definit. Adresarea directa cu apelative pline de ura, un strigat scris, mutenia a fost dezrobita, un fel de \'macar asta sa fac, moarte hâdă!\'

Un text de exceptie, un sonet scris si apoi citit de noi dintr-o suflare. Ritmul alert pare o intampinare inciudata, recunoasterea infrangerii umane in fata ei, a mortii, dar si o inaltare mandra a Omului Adrian Munteanu. Iar inaltarea ta e mult mai mare, mai valoroasa decat simpla si parsiva moarte, chiar daca... doare.

Felicitari pentru scrierea ta!

Dan, Elena, Florin, Claudia

Va multumesc tuturor ca ati citit acest eseu sau memorial Liana. Este intr-adevar rupt din realitate si nici n-am putut sa respect canoanele eseului. Scriu asa cum pot. Altadata poate o sa inregistrez aici, la comentarii, cateva din poeziile Lianei. Sunt si ele in jurnal.

Cu respect,
sorin

Daniela, Carina, Maria

Va raspund putin mai repede decat as fi dorit si asta pentru ca un timp n-o sa am internet. Si nu-i frumos sa-ti tratezi musafirii cu tacere, nu?

Daniela, se spune ca pe oamenii buni ii ia Dumnezeu mai repede. Liana a fost o fire plina de contradictii, dorea raspunsuri si era curioasa. Si mai ales repezita. De la ultima i s-a tras accidentul. Erika Keller va spune mai multe. Erika o stie fizic, a vazut-o, a vorbit face-to-face cu ea. Eu? Eu am vorbit cu ea doar prin internet si la telefon. O cunosc insa bine din jurnal.

Carina, te contarzic. Nu au fost oameni multi in jurul ei. Ii poti numara pe degete: Cristi, Erika, Tedy. Trei? Da, doar trei.

Maria, tu m-ai prins. Iar m-ai prins. Textul asta a durut, m-a durut si inca sunt sub influenta lui. Citind jurnalul am aflat mult mai multe lucruri despre scurta existenta a Lianei. S-au legat atunci niste punti, am priceput de ce unii au venit la inmormantare si altii nu. As fi tentat sa-l caut pe Vali Satir, sa vorbesc cu el - dar de ce m-as baga? Se mai poate da timpul inapoi? Am mai realiza ceva? Normal, sunt curios sa-i vad chipul, sa inteleg de ce atata ura pentru copilul lui, dar..., iar nu-i treaba mea. De ce-as fi patruns mai profund in viata? Nu avea rost. Sa explic zbaterea ei pentru existenta? Cum sa faci fata vietii de tanar cu patru milioane si jumatate impartite in detaliu, ca sa ajunga si pentru, si pentru? Oricum n-a durut-o saracia, a durut-o lipsa de comunicare cu parintii, lipsa unei vorbe bune. Parintii ar trebui sa stie sa spuna BRAVO! copiilor lor atunci cand ei realizeaza ceva, oricat de marunt! Pentru ei conteaza enorm. Uite exemplu...

Multumesc pentru ca ati citit si ati comentat. Multumesc si pentru ca ati instelat textul.

Multumesc Lavinia. Daca ai avut rabdare sa-l citesti pe tot inseamna ca ai ceva rabdare. Serios. Un scenariu pus in forma de dialoguri e mai greu de parcurs.

Inca o data multumesc si sper sa-mi revin si sa pot scrie din nou despre fantome, mihaele, etc :)

Maria

Daca vrei, poti - stiu dictonul. Uite ca saptamana asta, care tocmai trece nu am putut. Unele motive ti le-am spus, alte-s in mine.

De ce piesa pentru copii? De ce cartierul raufamat Plumbuita?

Am urmarit trupa jucand si repetand scena cu scena, cadru dupa cadru spectacolul pentru Eminescu. Stateam in sala, tremuram de frig si gandeam. Intr-o alta seara, la cenaclul Duiliu Zamfirescu, Dan Simion mi-a spus: \'As vrea sa pregatesc o piesa de teatru scrisa de tine.\' Poate atunci s-au facut primele conexiuni: copiii repetand si ideea lui Dan.

Am inceput prima varianta Plumbuita destul de greoi, am afisat-o publicului pe site cu rugamintea catre Erika si nu numai, sa isi spuna critic parerea. De ce in primul rand Erika? Pentru ca am citit cu ce se ocupa. Primele ei comentarii au fost negative: \'Nu este pentru copii! Georgiana e prea matura, Alex e prea complex in intrebarile lui cu talc.\' Am luat-o de la capat rasfoind in acelasi timp carti pentru copii. A venit a doua varianta.

I-am cunoscut pe Tedi, pe Stefanel, pe Liana. Mi-au scris si m-au tot intrebat aia ce e? Asta ce inseamna? Si iar modificari. Ce inseamna DN1? Da, o intrebare clara si la obiect. Si au mai fost.

De ce Plumbuita? Pentru ca am vrut sa \'dau\' o sansa si copiilor fara casa, a celor de pe strazi. \'Plumbuita\' nu e prima incercare de acest gen, prima a fost \'Punem pariu\' in care relatam viata unui bun prieten, NT, dus de mult dintre noi. Copiii din Plumbuita dorm si acum prin asa-zisele curti, stau mereu cu mainile intinse la cei care vin la cimitirul Plumbuita, ii fura pe cei neatenti, au purici, paduchi si strazile sunt pline ori de praf ori de zoaie. Garduri intre gospodarii sunt foarte rare, peste tot miroase urat si e murdar. Cine se incumeta sa treaca noaptea prin Plumbuita nu iese imbracat de acolo. Dar cine stie? Poate apare de acolo un leader, un geniu, poate se ridica unul din sutele de copii abandonati.

Prima parte a Plumbuitei a fost \'copiata\' din viata Roxanei Cristea. Ea este acum in strainatate si nu se poate lauda c-a ajuns foarte bine. Georgiana a reusit sa razbata, Roxana e la jumatatea drumului. Am vrut sa aleg totusi un sfarsit mai bun. A doua actiune a fost inspirata din \'Punem pariu\'. Am fost certat de ce nu se termina bine si a doua actiune. Pentru ca trebuie inteles foarte clar: daca gresesti in mod constient, trebuie sa si platesti. Am fost certat ca as fi luat o parte din evenimentele nefericite din viata unui prieten de pe site, de aici. Atunci mi-am dat seama cat de mari pot fi coincidentele si cate li se intampla chiar oamenilor de langa noi, pe care ii stim dar pe care nu ii cunoastem. A trebuit sa schimb numele unui personaj pentru ca era identic (nume si prenume) cu al altui prieten. Multe ciudatenii s-au mai intamplat aici.

Apoi a venit accidentul Lianei, moartea ei dupa o saptamana de coma. Am vrut sa renunt la proiect, parea ghinionist, dar era prea tarziu. Angrenasem InDArt-ul, angrenasem Mitropolia si nu se mai putea face nimic. Pregatirile au continuat si am fost cu totii de acord sa dedicam piesa Lianei. Atat.

Poate am explicat cateva din intrebarile tale, Maria. As vrea sa continui proiectul, dar asta depinde doar de scrisorile pe care le voi primi de la copii la casuta postala facuta publica atat la textul \'Plumbuitei\', cat si pe pliante. Deocamdata mi-a scris doar Ioana. Mai astept, copiii sunt emotivi cand e vorba sa-si destainuie viata. Si noi am fi la fel. Ce-o sa urmeze, o sa vedem.

Inca o data iti multumesc, Maria si sa tinem pumnii InDArt-ului maine la Craiova.

PS Mirela, pentru InDArt muncesc fulltime doi regizori: Dan Simion si Bogdan Gagu.

Articolul tau m-a emotionat, Maria.

Si emotiile au venit pentru ca ai punctat evenimentele care incepeau sa apuna, sa intre in acea uitare calda si definitiva. Ma refer la reactia oamenilor din sala, la cele spuse de copii, la dorintele lor atat de sincere si simple... si la imposibilitatea realizarii lor. Acum stiu ca ei nu sunt doriti de familii, familiile nu au suficienti bani pentru ei... Georgiana, esti norocoasa ca ai fost infiata! Iar ei, copiii institutionalizati, cand cresc si devin majori, sunt \'eliberati\' din orfelinate si ajung in strada. Cei mai norocosi gasesc ceva de lucru, dar sunt putini... Va rog, mai tineti-ma un an... N-am unde sa merg.

Da, si iarasi simt un nod in gat, ca atunci in sala Ministerului de Interne. Iti multumesc, Maria. Pentru InDArt, pentru copiii de care a povestit Bogdan, pentru copiii din trupa care trudesc din greu, pentru articol, pentru imagini. Alte cuvinte nu gasesc...

Maine InDArt va continua proiectul Plumbuita la teatrul Liric din Craiova. Sa le uram BAFTA! copiilor din trupa.

Multumesc dragii mei. Cei care au fost acolo, in sala, au inteles mai bine acesta asa-zisa cronica. Pentru ca eu nu pot sa scriu o cronica in sensul literar. Eu scriu doar atunci cand ma emotioneaza ceva in mod deosebit, iar duminica seara chiar s-a intamplat ceva acolo, in sala. Ceva ce nu se poate descrie in cuvinte, altceva.

Cu respect,
st

O noutate de ultima ora: grupul Pardon, respectiv elevii clasei de arte Elena Toma de la Centrul Cultural Pitesti, vor debuta alaturi de InDArt pe data de 28 mai, ora 17:30 la sala MI din capitala cu prezentare de moda si vor canta totodata cateva slagare internationale.

Multumim pe aceasta cale inimoasei Elena Toma pentru efortul si initiativa ei.

Tot aici anunt ca astazi, 23 mai la ora 20:30 pe TVR2 va avea loc un reportaj despre viata Elenei.

Multumesc Daniela. Uite ca usor, usor, cate un pas - doi inainte, ajutati si indrumati de oameni de suflet si aici o inscriu cap de lista pe Erika Keller, apoi pe Rodica Elena Lupu, pe Aurelia Curaj, pe Carmen Udrescu si lista poate continua, InDArtul a reusit sa aibe o sala de repetitii, sa aibe contracte si sa iasa la lumina. Ar trebui aici sa multumesc si d-lui Corbu. Fara acel sut in spate nu cred ca am fi ajuns aici. Fara ironie.

Zeia, Andrei

Locatia: in spatele Primariei capitalei, pe Dambovita, unde este si o benzinarie PETROM si un parc mic - altfel spus: sala se afla vis-a-vis de statia de metrou IZVOR.

La etaj vor sosi 105 copii de la orfelinatele si centrele plasament de la sectorul 1 invitatie realizata cu sprijinul doamnei Carmen Udrescu, careia ii multumim pentru ajutor.

In ceea ce priveste Proiectul – “PLUMBUITA” InDArt comunica urmatoarele:

Acest proiect a primit numele \"Plumbuita\" de la piesa de teatru cu acelasi nume scrisa de Sorin Teodoriu. Textul are un caracter social si prezinta doua intamplari din viata unor elevi de liceu,in varsta de 15-16 ani. Este vorba despre o eleva care afla ca este infiata si despre un elev care isi da seama ca tatal sau vrea sa comita un furt.

Pornind de la tema textului asociatia a organizat cateva spectacole special pentru copii din diferite centre de plasament si diverse scoli si licee, din Bucuresti si alte localitati din tara. Subliniem ca aceste spectacole sunt gratuite. In acest mod ne respectam deviza asociatiei: \"Educatie prin Arta\"

Iata programul primelor spectacole:

duminca 28 Mai 2006
ora 17,30 - premiera, la Centrul Cultural al Ministerului Administratiei si Internelor.

Participa copii si adolescentii din centre de plasament si scoli invitati de partenerul nostru Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Sector 1

sambata 3 Iunie 2006
orele 11 si 16 - Centrul Cultural al Municipiului Pitesti. Partener - Centrul Cultural

sambata 17 Iunie 2006
ora 15 - Teatrul Liric din Craiova. Partener-Mitropolia Olteniei_Arhiepiscopia Craiovei

ora 18 - Asezamantul rezidential de reabilitare si recuperare socio - medicala \"Sf.Dimitrie cel Nou\" din orasul Filiasi.

sambata 24 Iunie 2006
ora 11 - Scoala elementara din Poenari - Prahova.

Frumos! Frumoase amintiri am colectat atunci, la Cluj. Si ai pus fotografiile care ne-au placut noua! Iti multumim, Adina. Randuri scrise din inima, emotii, sentimente. Felicitari!

Am uitat sa spun: Clujul este al doilea oras al meu, este orasul meu de suflet. Oricand mi-as lua catrafusele si m-as muta acolo.

Loredana, Adina, Stejan va multumesc pentru citire si comentarii.

Loredana si mie imi place sa visez - uneori ma las in voia lor si greu ma mai extrag de acolo. De obicei sunt extras de altii.

Stejan, sfaturile tale sunt extraordinare si cu siguranta voi tine seama de ele. M-ai pus pe ganduri... chiar m-ai pus! Eu nu am un stil format in ale scrisului, nu inca sau poate n-o sa-l am niciodata. Si la asta contribuie meseria pe care o am.

Ai ghicit un lucru (de fapt mult mai multe...) dar uite: imi plac dialogurile si ma simt atras de ele. Imi place ca prin dialoguri sa conturez personaje, locuri, fapte. Doar prin personaje! In prima faza am crezut ca pot scrie scenarii de teatru. Piesele pe care mi le joaca InDArt-ul mi-au dovedit ca textele mai trebuie retusate pana sa ajunga scenarii. Naratiune nu prea am facut. Castelana este o exceptie, un vis din Biertan, de la castelul ala mi se trage.

Da, voi relua Castelana. O s-o mai lucrez cu siguranta si voi analiza ce mi-ai scris. Foarte rar se primesc astfel de sfaturi - iti multumesc mult, Stejan. Esti de un real folos prin indicatiile tale.

Adina, ce imi zici tu aici este corect - si eu am descoperit hibe, dar dupa postare. Ca un facut! Pur si simplu parcurgand de cateva ori textul nu-l mai vad.

Multam prieteni