Camping la 2 Mai

- Tati, ce frumos se vede marea, strigă încântată Ana. - Mda, are valuri! - Iar cerul se îngemănează cu apa născând la orizonturi pete de culoare în soare…, șoptește Corina absentă. - Ce-ar fi, dragele mele, să visați mai târziu. Mai exact după ce instalăm cortul. Umflați saltele și puteți merge la plajă. De restul mă ocup eu. - Hai mami! Repede. - Imediat, Ana… Iar spuma albă conturează la amiază nori voluptoși într-o perdea de valuri, își continuă Corina monologul poetic. - Gata! Tati, saltele sunt umflate. Noi am plecat. Pa! * * * - Bună ziua. Numele meu este Pompiliu și stau la cortul ăla portocaliu, lângă poartă. Vă descurcați? - Noroc. Sunt Costel și mulțumesc, mă descurc. - Vă așezați lângă toalete, stiți nu? - Păi, doar aici e umbră. Și apoi cine să ne deranjeze? Ziua se merge la plajă, iar noaptea se doarme. - E! nu dorm chiar toți. De aceea noi am campat tocmai acolo. - Cum adică noaptea nu dorm chiar toți? - E sezonul roșiilor de grădină iar eu, de exemplu, mă balonez. - Atunci nu mâncați. - Ce vorbești dom’le?! Cum să nu mănânc? Știți câte vitamine conțin roșiile? - Probabil că multe... Pe mine mă scuzați. Trebuie să ridic cortul până se întorc fetele de la plajă. - Eu v-am anunțat, să n-avem vorbe… - Despre? - Despre gastrită. - Pompiliu, vezi dragă unde-și instalează ăla cortul? îl întreabă nevastă-sa. - L-am atenționat deja, Mirabela. Îl chemă Costel și e în concediu cu soția și cu aia mică și vorbăreață. - Ãștia vor să-și petreacă o vară de neuitat lângă toaletă… Romantic, ce pot să zic. Auzi! Facem pariu pe cinci sute de mii că pleacă după prima noapte? - După două, tu! Că-n prima e obosit și-o să doarmă tun. - S-a făcut! Mamă soacră, vino să tai pariul. - Acu’, acu’… Vai, mămică, n-am putut să mă odihnesc neam! din pricina greierilor. Þârâie toată noaptea, se vaită bătrâna. - Dormi și mata ziua, că la plajă tot nu mergi. - Nici așa nu-i bine, Pompiliu. Ziua strigă nenorocitele astea de gâște, ale vecinului. Și măgarii. - Foxi! Foxi, lasă-l pe domnu’ Costel în pace! Foxi!! strigă deodată Mirabela. - Doamnă, perforează folia cortului! - Foxi! Așa fetiță, cuminte. Deschide gurița. Gata! Eu sunt doamna Mirabela, soția domnului Pompiliu. Rahat! - Ce-i dragă? se interesează apatic Pompiliu. - Era să-mi luxez încheietura din cauza papucilor ăștia! S-a rupt barețica... Pompiliu, ia uite dragă acolo! - Unde? - Uite la javra aia! O curtează pe Foxi, tu. - Marș! Potaia dracului! Marș! îl alungă Pompiliu pe nepoftit. - Mămică, sculați-l pe Tudorel că-i târziu și n-o să mai doarmă la noapte, își dă cu părerea bătrâna scărpinându-și alene piciorul pișcat de-un țânțar. - Abia dimineață s-a culcat puișorul. Tudore, scoală mă’! Scoală, că zice mă-ta! strigă Pompiliu la cortul nemișcat al juniorului. - Nu eu, dragă, mamai-ta a zis! Domnul Costel, ați terminat de pus cortul? se interesă Mirabela în drum spre duș. - Mda. - Știți că nu-i locul cel mai bun. - Știu, m-a informat domnul Pompiliu. Noaptea se balonează. - Să nu exagerăm, de vreo două-trei ori pe noapte…, și numai când mănâncă roșii. N-aș vrea să polenizăm din pricina asta. - Cum? Nu, credeți-mă, nici eu. N-am nici o intenție. - M-am liniștit. Domnul Costel, vreau să fac un duș, ma ajutați? - Desigur. - Þineți de perdea. Foxi cum vede pe cineva în cabină, cum vine și trage de ea. - De perdea? Dar ce are cățelul? - E cățelușă și e în călduri. Știți cum e… - Aproximativ. Au! Na, c-a și venit. Marș! Potolește-te. Ce mârâie, doamnă…, și ce dinți are! - Ce faci, dom’le?! Þine bine perdeaua aia! Uite c-a luat-o… Acum ce te holbezi la mine? Pompiliu!! - Mă iertați, eu plec la plajă. La revedere. * * * - Tati, ai pus cortul? întreabă Ana întinsă pe nisipul fierbinte. - Am pus cortul! - De ce te răstești, dragă, la copil? De ce ești îmbufnat? se interesă Corina. - M-au enervat vecinii. - Deja? Suntem în concediu, e liniște, suntem la mare, pescăruși, valuri, soare… - Căței în călduri, bunicuțe nedormite, nepoței, Mirabele, gastrite… - Hai să mâncăm ceva și apoi te culci. Ești după drum și ești nervos. * * * - Tati, ce frumoasă noapte! Ce de greieri și broscuțe… - Priviți Carul Mare! Și uite, luna tocmai răsare ca o mireasă timidă, sfioasă, se oprește în mijlocul drumului Corina și arată spre cer. - Dragă, aici luna întotdeauna e roșie la răsărit. - Iar parfumul ierbii proaspăt cosite îți răscolește visele frumoase cu flori de câmp și maci unduiți de vânt… - Așa e, mami! Parcă am fi la munte. - E deodorantul de la toaletă, spune Costel și deschide cortul. - Ce prozaic! - Ești vulgar, tati! - Ascultați! Pescărușii strigă în noapte, ca o chemare într-un ecou frânt, dor nestins de lumină și soare, albe scântei pe cer întunecat de nor… - Corina, zău, sunt macaralele din port. Dar ai și tu dreptate: la mare pescărușii imită scârțâitul macaralelor, iar în București strigătul ciorilor. Sunt aidoma papagalilor. - Tati, asta ce-a fost? - Măgarul vecinului. Așa fac ei… Dimineață o sa-i vezi și gâstele. - Of Costele, nu ești deloc romantic. - Așa e, tati. - Mi-e somn. Noapte bună. - Tatii!! A explodat ceva chiar aici, lângă noi! - Ce? Ce-a făcut? Liniștiți-vă, sunt artificii de ziua marinei. - Nu-s artificii. Ele fac bum! și apoi poc! Asta a făcut doar bum, susține Corina. - Atunci să așteptăm în liniște pocul… - Tati, nu vine pocul! - Bine, ies să văd cine e. Alo! E cineva aici? - Ssst! Mai încet, dom’le, că trezești lumea. Sunt eu, Pompiliu. - A! Scuzați. Gata fetelor, la culcare! Nu-s artificii, e vecinul care a mâncat roșii. - Și? - Și? - Și s-a balonat. Iar nevastă-sa, Mirabela, nu vrea să polenizeze cu noi. - Poate cu tine! E draguță? - Cine? - Mirabela. - Nu știu, somn ușor. - Tati!! Iar explodează vecinul! - Ce? Mirabela a spus că numai de două-trei ori pe noapte, uneori. Și nu vrea să… - Polemizeze, deșteptule! Știm! Tu doar la prostii te gândești… * * * - Tati, mami! Bună dimineața. Puturoșilor, haideți la plajă! - Iah! Ce noapte! - De coșmar! - Costel, Ana. Mai rămâneți un pic în cort, merg eu prima la duș. - Corina, să ții bine perdeaua c-o fură Foxi. - Cine? - Foxi… Eu mai dorm puțin. - Costele!! Un câine a luat perdeaua! - Ssst! Trezești vecinii… E cățelușă și e în călduri. Nu mușcă. - Vino baremi să ții prosopul! - Doamnă, lăsați-mă să vă ajut. D-asta sunt buni vecinii… - Pleacă, domnule. Nu vezi că-s dezbrăcată?! - Și soțul dvs. a ținut prosopul Mirabelei… Să nu polenizăm, vă rog. V-am deranjat cumva azi-noapte? Am servit la Turist o salată dobrogeană bunăă…, și-am fost puțin balonat. De la roșii. - Pompiliu! Pompiliu!! - Ce-i, dragă? - Javra! - Cine, Băiețel? - Da, Băiețel o rușinează pe Foxi în verandă. Pe perdeaua de la cabină… - Ptiu! Acum ce ne facem? Vezi, doamnă! Vezi, dacă n-ai grijă de perdea când faci duș? Și v-ați mai pus cortul și lângă toaletă să nu aibe omul un pic de intimitate! Fir-ați ai dracu’ de bucureșteni!