Fiare vechi

Monitorul din fata se stinge. N-am inregistrat nimic de cinci minute si-a trecut automat pe sigla pompoasa, sangerie, precum o rana cicatrizata la suprafata, urata. La biroul de langa mine o colega noua, tocmai aterizeaza si uite! se potriveste perfect in scaunul cu rotile ergonomice din mijlocul locului asta schiop, putred, misel.

Ora de rugaciune e stabilita prin contractul colectiv de munca, fiecare-i chemat la timpul stabilit sa se roage la Sfantul Ban. Fiecare cu minutele lui de spovedanie, conducatorul trebuie distrat!

- Stii ultima noutate? Aia de la receptie s-a culcat cu sefu’! Si operatoarea divorteaza - se muta la scarbosul ala de italian!

Chiuveta din baie are urme de noroi, s-a rasturnat otrava veche, cea pentru clienti, si-a ramas patata. Nu trebuie administrata toata si uneori expira! Si asta pentru a nu muri imediat, doar sa se zbata, sa cedeze, sa faca ce trebuie.

Mocheta galbena-purulenta invita la urcat. Tot inainte! Inainte spre biroul celui de sus. Acolo se joaca pe bani, un fel de ruleta ruseasca cu toate loviturile castigatoare. Cadavrele se arunca direct, pe fereastra, in parc. Uneori trec tiganii si le incarca.

- Fiare vechi! Fiare vechi!

Nimeni nu plange dupa fiarele sacrificate, nu le cunoaste. Doar ele, nevertebratele se bucura: au ce manca si astazi! Viermii, cele mai utile vietuitoare de pe Pamant, sunt singurii care au semnat cu firma contracte pe durata nedeterminata. Ei lasa oasele sa straluceasca in soare, un timp...

- A murit fiara! Traiasca fiara!