... și sub pat, jumătate de copilărie

Văzuse ghearele ițindu-se clar de sub pat dar nu a scos niciun sunet. Erau mari, întunecate, amenințătoare, capabile să transforme în mii de bucăți corpul unui adult de dimensiuni respectabile. El era un copil, nu era nevoie de acea desfășurare de forțe ale terorii. Își mușca buzele pentru a se abține de la orice țipăt în timp ce se dezbrăca și își lua pijamaua pe el. A avut mare grijă să nu atingă ghearele. Tremurând, a intrat în pat cu încetinitorul, nedorind să deranjeze entitatea. Mama băgă atunci nasul pe ușă întrebându-l dacă îi e frig. Avea de gând să-i spună că îi era frică, nu frig. Nu îndrăzni. Îl certaseră prea mult că inventase toată acea clasă de lucruri obscure și precis coborâte din cărțile lui de povești, din imaginație și din cine știe ce alt ungher al lumii nepotrivite pentru un copil. Mama stinse lumina și se instală întunericul. Exact atunci dispăru liniștea.