O foarfecă, două foarfeci și cam atât

Lucrurile ar fi putut fi altfel, la naiba. Reversul întâmplărilor cântă, uneori, mai bine decât realitatea. Ipotetic, el ar fi sunat la ușă cu un buchet de trandafiri roșii, preferații mei. Ar fi putut să-mi dea un sărut, să danseze cu mine urmând ritmul unei melodii auzită în mintea lui luminoasă, ar fi putut să mă invite la cină la Brasserie de l'Amour, unde ne cunoscusem în '88, mi-ar fi putut șopti la ureche ca mă iubește ori că mă vrea și aș fi cedat încântată de normalitatea de care-mi era dor și de carnea lui. Iar eu, înainte să mergem la cină, aș fi putut să iau o pereche de foarfeci din sertar ca să tai un fir ce i-ar fi atârnat din mâneca sacoului de tweed în loc să i le înfig cu poftă în stomac când mi-a zis, fără zâmbet, flori, sărut și fără milă că mă părăsește pentru alta.