Poezie
Amintiri prefabricate
Nada de nada
1 min lectură·
Mediu
În mine încă mai miroase-a tine,
Miros de carne albă pusă la dospit
Din care două nopți am preparat tartine
Ce-n loc să mă hrănească,m-au înnebunit.
În gură încă am brunete gusturi
Dintre-ale tale dealuri și văi amețitoare
De unde-am luat și-am tot băut la musturi
Ce-abia mi-au stins din setea aia mare.
În palme încă îmi zvâcnesc emoții,
Rotunde,fine,transpirate-n doi
Din care am hrănit,vrăjiți,magia nopții
Ce ne-a lăsat pe Lume doar pe noi.
Și să mai știi că încă mai plutesc
Privind pieziș la floarea de pe masă
Din care spinii și petalele-mi zâmbesc
Vorbindu-mi despre cât ești de frumoasă.
001.227
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Sorin Stoica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 101
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Sorin Stoica. “Amintiri prefabricate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/poezie/14022543/amintiri-prefabricateComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
