sorin saguna

nu mai am minte Doamne... REpaus total în mine, viață. fără rațiuni cu MIros de tragedie. știu ce sunt! știu câte celule am pentru nemurire! celule maligne întinse peste toată

5 umbre de la 4 pomi,adunate pe o stradă, veghează martiric de atent orele ce trec... nu e rost de plictiseală...ele-țepene tot timpul! 5 umbre de la 4 galaxii,răsfirate in univers, fumegă

te-am aruncat Doamne într-un con de umbră! mi-am aruncat privirea în golul sec al vieții. am dormit cu zilele sub ploaia de îndoieli și fapte mi-am legat aripi deșarte pe un vârf de

prizoniera departe de lucire scapă cu sânge orice menire bocetele crudului trecut afumă distrugând orice avânt în glumă privire sinceră și nemiloasă taci din inimă mereu furioasă ar

o inimă dogită în muschiul amnezic palpită iubire în timpul alergător... sunt fixate saluturi din granița cenușie. ochi pierduți plâng pe orbita pătată de stele... cineva a furat

am plâns fără urme pe obraji storceam cu patimă pereții până AZI... lustra enervată fără margini mi-a trântit becurile în ochi, și-a plecat pe fereastră. a zburat de nebună în

când râd m-apucă plânsul! bocesc atât de tare încât somnul drepților se tulbură. poala mea oarbă tot timpul ascunde păcate ucigașe în mintea unor stele tinere. când văd m-apucă

sideral mormânt te deschizi febril liniștea ta se aude picurând relaxat... păsările clipelor de atunci se suie în pomii copți de fericire vineție. anii au pătat umbrele viitorului.. pașii

merg în balans copleșitor fără amintiri cu greutate vidă nimic nu mă obsedează cu viteză doar un timp parfumat de zbor și-un mic balans de liniște ca să văd rutina noului... moment

roșul- verzeala gândurilor mele primăvatice acoperă albastrul tainic cu sloiuri argintii . galbenul- izbucnirea autumnală a negrelor peisaje descoperă mistere vișinii din ingratul roz al

o liniște brutală acoperă singurătatea înpământenind durere plină de culoare ...cum roade formând chisturi reci... puțin mai e și prezența va urgisi zborul. ce destinații eterne,ce amintiri

ți-am găsit în suflet o camera deschisă am intrat fără să știu că voi regreta. eram prea fericit și lihnit după iubire m-am întins comod pe patul inimii tale și te-am așteptat ca un hoț de

Iisuse.. nu ai fugit Mântuitorule de tortura poporului asasin. Ai rămas în sânge cu ochii spre Iertare, Dându-ne pace FIU DE CER. Au plâns zile după TINE Au curs ploi uscate fără LUMINA

cer bătrân cu multe semne ai udat pământul cârpă. azi s-au stins sub grea minciună două ore transpirate. celulele poveștii,amnezic fardate strălucesc ridat în

sunt bustul ce adună frunze în fiecare oră... ochii plâng în zăpezi de toamnă pustie... port bronz etern în fața lor-trecători umani. primăvara mângâie bustul meu cu frunze... cireși proaspăt

o suflet bântuit de lacrimi pământene, luminează-ți zborul spre culmea infinitului! pleacă departe în depărtarea celor sfinți! un trup ți-a tot cărat durerea în locuri mizerabile, nu-i vina

m-am născut un pom de iarnă cu vârf de stea și globuri dintr-un cosmos festiv. suportul e din lemn ceresc cu șanțuri angelice strălucitoare. sub mine cadourile sunt oamenii... mereu am

să nu exist în ploaia ce mă risipește... tu treci neștiind pe ce calci...e doar o ploaie... eu stau jos în picăturile ce mă definesc... să nu plâng în ploaia dezmembrării mele... e

suntem grămezi de celule cu multe întrebări... unii mai au și lumini intercelulare... sunt grămezi mai speciale... grămezi de celule muncite în viteza Terrei, măresc venirea șfârșitului cu

picături de îngeri curg în ce sunt! exist în armonia ființei mele... acum ,Tatăl Ceresc mă alintă. ziua inimii mele străbate fericiri, sunt lunga pace a țărmului iubire, valuri de lumină

seară,timp secetos,pomii gâfâie, pe drum,pustiu,florile dorm, moarte,întinsă mult pe stradă, noapte,ploaia lovește,doare, pomii țipă,florile se-nhumă, viața,alungată rapid din

în pământ cu greutate vidă nu-mi găsesc loc... aripile mi se frâng ușor...aș vrea să zbor... trec haotic brume de vise mistuindu-mi totul... întregul unui plin nimic amuțește gălăgia

obosesc de o viață întreagă iubindu-te... să fiu doar eu întregul dragostei noastre... depărtări apropiate se duc din nou în șoapte... căldura ți-o simt mai fierbinte ca niciodată, parfumul