Sorin Olariu

dar poate că la noapte va mai muri o stea clepsidra mea intra-va din nou în reparații și-n palma-mi de zăpadă nisipul va cădea sfârșindu-și zborul tainic de undeva din spații dar poate că

Sanii ei cu forma plina M-au convins ca nici macar AirBag-ul de la masina Nu-i mai este necesar.

Pentru ca s-a tot scumpit Gazul de la Rasarit... Vom manca fasole (tone) S-avem gaze...autohtone!

doar pasarile mortii scruteaza bolta noastra se scutura ninsoarea din pomii ce se rup au inghetat si geamul si florile din glastra iar cainii-si urla frigul cu urlete de lup e iarna

Ia-ma, Doamne, si ma du Unde-s bani si lucru nu... Canta unul, cu talent Si-a ajuns...in Parlament!

mi-am pierdut demult sfiala de pe chipul meu de înger fiindcă mă făcea întruna ca din inimă să sânger mi-am gonit demult visarea dulce abur ce îmbată dar închide uși lumești brusc

Viagra, ca medicament, Nu-i vreo invenție modernă, C-o folosea ca tratament Homo...Erectus din cavernă.

Fie pâinea cât de rea, Tot mai bine-n țara mea... Ne cânta la microfon Nord-americanul John.

Sunt pus de-un timp pe taraboi Cu cei ce nu vor sa priceapa: De ce-am intrat in valul doi Cand noi eram demult la...apa?

se năruie lumina ca un castel de fumuri din trupul meu răsare un astru de-ntuneric iar tălpile desculțe mă poartă pe-alte drumuri căci a venit și vremea când pot să mă desferic doar

Viața asta-i scurtă, frate, Înțelege-mă, odată !... De lungit, nu se mai poate... De-aia, hai s-o facem...lată !

Cei de la Vacanta Mare Azi, sunt singura speranta, Pentru-acel ce-n creier are... Are-o vesnica...vacanta.

Cainii rosii (ca sa vezi!) Au facut ce au facut... Pedigree-ul l-au pierdut Si sunt astazi...maidanezi.

La Steaua care-a fost odată E-o cale-atît de lungă... Că cei de astăzi, niciodată, La ea n-au să ajungă.

sărutând glezna subțire a nopții poetul se împrăștie în toate cele șasesuteșaizecișișase de zări ca un ghid turistic zelos moartea îl luă să-i arate mult-umblatele-i neumblate

pribeag fără odihnă mă-ndrept înspre apus spre locul unde moartea pecetea ei și-a pus mă doare amintirea și trupul greu mă doare când simt fără scăpare cum totu-n mine moare întruna

O echipă chinuită Ce decade an de an, Că, deși e mult iubită, Nu mai are nici un... Ban!

plangi... lacrimile tale se scurg rauri de lumina daruite noptii atipita sub fereastra plec tu-nchide ochii si-ntreaba-te-n gand de ce adio si nu pe curand?

mă-nchid cu șapte lacăte în fiecare zi să aflu-n mine verbul durerii de a fi căutarea mi-e deșartă cărările-mi sunt oarbe căci visul mi-e departe pământul mă resoarbe e frig și e-ntuneric

nisipul din clepsidre s-a scurs demult odată cuprins de-o altă vrere străină și ciudată ești gol pe dinăuntru și gol pe dinafară și-ncet încet căutarea începe să te doară bandajul tău

din umbra așternută privirii mele vide un fulger izgonește o lume-ntr-altă lume descătușând tăcerea uitată-n crisalide putreziciunea zilei mă cheamă-ncet pe nume e copt de-acuma

lacrimile-mi `neaca ochii sufletul mi-e gol si trist nu vreau insa sa-mi plec fruntea la picioarele lui Crist rastignit fiind pe cruce suferinta-i fu in van lumea astazi se inchina la

Deși s-ar zice că nu-mi pasă Privindu-i, mă întreb: se poate Să spui că e rotund-o masă Cu-atâtea…capete pătrate?