Poezie
Poemul care moare
1 min lectură·
Mediu
mă-nchid cu șapte lacăte în fiecare zi
să aflu-n mine verbul durerii
de a fi
căutarea mi-e deșartă cărările-mi sunt oarbe
căci visul mi-e departe pământul
mă resoarbe
e frig și e-ntuneric în mine și-n afară
și-n țurțurii ce umplu lumina mea
de ceară
cuvântul putrezește-ntr-un colț uitat de gând
poemul moare moare cu
fiecare rând
iar pana mi se rupe în mână fără veste
închei aici e capăt e capăt
de poveste
023438
0
uite mi-a placut lumina de ceara,
poemul moare moare cu
fiecare rând,
nu mi-a placut \"fara veste\" (parca e de umplutura si doar ca sa rimeze). nu mi-a placut ca e frig si intuneric, parca e prea simplista zugravirea solitudinii si a tristetii...
etc