viața lui a fost cea mai lungă petrecere cu
o singură persoană din istoria omenirii
în fiecare zi
din zori până seara
cu păsările cânta
cu plantele dansa
le mai și fuma
iar cu soarele
În tremurul universului
Stăteam în pat
Paralizat
Prins în chingile lui
Așteptam siderat
Momentul nemișcat
Așa că am încetat
Să mă mai mișc
Eram eu înghețat
În broboane
Sidefate
Totul o să treacă.
Și ziua, și anul, și ora, și deceniul, și clipa, și viața,
și noi doi
cu toți ai noștri.
Sunt puțini cei cărora le place să se gândească vreodată la asta.
Dar noi doi de
Eram într-un sat
Nu știu care
Printre oameni cunoscuți
De nu știu unde
Într-o misiune clară
Pe care nu mi-o puteam aminti
Tot mai decis să ajung
La capătul acestui vis
Lung precum viața
Sub masca sa din piele moartă
Clovnul furios plânge de ciudă
Că nimeni nu mai râde
Când se lovește
Cu ciocanul peste deget
Cu piciorul de scaun
Cu sufletul în neant
Orașul crește sub unghiile mele.
Mi le smulge pe nesimțite.
Înțeleg ce se întâmplă.
Înlocuiesc unghiera
Cu o bormașină.
Orașul se rotunjește în ochii mei
Tot mai bulbucați.
Acum văd mult mai
Îmbătat de fericirea care mi-a fost dat să o tot trăiesc
Am uitat de unde vine acest belșug nebun, împărătesc.
Am plătit cu ani de sclavie
Curajul de-a ține vie
Fericirea de-o clipă
Aprinsă în
Macii
picături de sânge pe
rochia de mireasă a
Primăverii.
Trilul țesut al
păsărilor
îmbracă norii în
nemișcare.
Tălpile mele goale
plutind pe cărarea
îngustă din
desișul în
care
Sufletul meu este tot mai bolnav
Și n-am ce medicament să-i mai dau
Trupul meu este al viciului sclav
Dis-de-dimineață-mi zice să stau
Toată ziua și să nu fac nimic
Să mă chircesc în pat să mă
Sub asediul visurilor
Ziua refuză capitularea
Se pliază în stări
Intens
Incolore
În viitorul unde
Morfeu încă nu și-a băgat coada
Ah Doamne
Pentru a supraviețui
Am uitat atât de des ziua
Bebelușii și copiii cresc
Se joacă, acumulează,
Îmbătrânesc.
Bătrânii mor,
Unii chiar demn. Ori
Se transformă în țărână
De timpuriu.
Amintiri,
Gene fără nume,
Fără număr.
Combinații de
Când am evadat
Am alergat
Atât de speriat
Încât am uitat
De lanțul cu care
Eram legat
De trecut
Când mi s-a smuls
Mâna nu am plâns
Pentru că nu m-a durut
Am înțeles imediat
E doar un
Cu adevărat
Aritmic
Este doar sunetul nașterii
Care se scurge
Din uterul suprem
Aritmic cu adevărat
Este doar șuierul
Orașului care se zbate
În creierul meu
Aritmice mai sunt visul
Și
Chiar nimeni nu a mai observat până acum
Că planeta Pământ este un mare ovul
Bombardat zilnic de milioane de spermatozoizi
Corpuri purtătoare de viață cerească
Iar noi un embrion în
În ultima zi
Înainte de predare
Nor din cuvinte
și versuri murdare.
Toate umbrele obsesive
Extirpate necruțător cu
Dicționarul.
Pentru că poezia nu este învățătură.
Deoarece lirica-i
M-a sărutat pe obraz
M-am simțit iubit și complet
Nemuritor
Mașinile de pe străzile pline de bălți
Mașina de spălat din baie
Făceau timpul să curgă
Sub bătaia moale a ceasului
Care ne privea
Mă mișc ca un automaton
Printre gerurile infernale
Nu simt nimic
Doar acționez
Sunt perfect în limite normale
Doar capul tot mai greu
Cuprinde dintr-o rotire
Descărcări electrice
Sinapse
Dimineața
când sărim din pat
și ne năpustim asupra vieții
asupra dulapului cu haine
a mașinii a traficului nebun
asupra colegilor și șefilor jumătăților
a serilor isterice și pline de