Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Fenomenul Grafitze

3 min lectură·
Mediu
Fenomenul Grafitze Am o nouă problemă: dacă e de bon-ton, hic et nunc, să mă declar fățiș împotriva „fenomenului“ graffitti. S-ar putea - mă gândesc - să-mi dăuneze la carieră, ba - Doamne ferește! - dacă nu și mai mult. Adică: recent mi-am cumpărat și montat o poartă nouă de garaj, albă; m-a costat vreo 11 milioane. Nu - pentru cei care întreabă -, nu stau la vilă, am o prăpădită de casă, din chirpici tencuit. Se vor întreba atunci alții, poate pe bună dreptate, la ce-mi trebuia ușa de garaj Hormann la așa o casă. Oricum, sunt aproape sigur că n-aș vrea s-o văd vreodată mânjită (sic!) în graffiti. Când ați ajuns la aceste rânduri, trebuie să fi aflat deja, de ce și cum a apărut fenomenul graffiti. Cât de frumos sau detestabil e el, dacă face bine la ten și ce artiști geniali și minunați au apărut pe planetă numai și numai în felul acesta. Cât de persecutați erau ei de sistem și cum s-au defulat ei pe pereți, vagoane de tren și (vai) porți de garaj, într-o explozie de rafinament și culoare. Cum vor ei să transmită prin cuvinte, litere și simboluri simple, amocul lor ancestral și transcedental... Ajuns aici, constat că mai am o problemă. Una de semantică: nu înțeleg nici să mă pici cu ceară ce scriu ei acolo, ce mesaj vor să transmită! N-am cultură graffiti, să „citesc“ pereții. Ca și cum ar scrie în chineză sau ebraică. Probabil (bănuiesc eu), comunică doar între ei, își marchează teritoriul precum - să iertați vorba proastă... - câinii. Cine pricepe, bine; cine nu, înseamnă că nu-i de-al lor, nu merită să-nțeleagă. Cineva îmi spunea pe bună dreptate: dom’ne, noi am făcut de rahat comunismul. Să facem la fel și cu capitalismul, e doar o chestie de ani, maxim decenii; ce ne-ar costa și cât ne-ar trebui să ridiculizăm - prin acțiune și nu prin comentariu, nota bene - fenomenul graffiti?! La noi, fenomenul asta e gata „manelizat“ - mesajul e direct, frust și permeabil. Nu vă bateți capul, în unele locuri, să descifrați mesaje subliminale - acolo scrie simplu, cu subiect și predicat: „Jean plus Fana egal Lov“! Spray-urile de vopsea sunt aceleași, din alea „bune“, aduse „de-afară“. Se găsesc la orice magazin de bricolaj. Mesajul e însă unul mioritic, atunci când nu e abscons și cosmopolit de-a dreptul, într-o engleză aproximativă. Sunt țări „civilizate“, în care vânătoarea de artiști graffiti a îmbrăcat forma apetisantă a unor recompense substanțiale, oferite de municipalități, respectiv de companiile de căi ferate, în cazul vagoanelor. Prinse asupra faptului, micile genii anonime sunt obligate să „bidinească“ la loc pereții pe care și-au manifestat plenar talentu\'. La noi, ar fi suficient să fie forțate să învețe corect limba română.
083.998
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
457
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

sorin-lucian ionescu. “Fenomenul Grafitze.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-lucian-ionescu/jurnal/1751121/fenomenul-grafitze

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

SBsebastian brei
Citeam ca omul nu gusta fenomenul graffiti. Si imi spun, da ... interesant, sa vedem si cum argumenteaza. Dar pana acolo am ras la \"Jean plus Fana egal Lov\". pai diferenta dintre mesajul asta si graffiti este diferenta dintre poezie si prostiile pe care le scriti dumneavoastra pe aici.
Plus ca va conjur sausa va retrageti urmatoarele cuvinte jignitoare \"să iertați vorba proastă... - câinii\". Eu sunt ecologist (chiar deep-ecologist) si nu permit unui anti-graffitician sa raneasca asa niste nimale care nu au facut absolut nimic pe poarta sa alba (simbol al puritatii la casa omului cu suflet negru care uraste cainii). HUO depopulatorilor planetei de regnul animal!
0
@silviu-vasileSVsilviu vasile
interesant, doar ca nu stiu cum ar fi aratat acei omuleti cu \"spreiu\" in mana daca nimanui nu i-ar fi dat prin cap sa faca graffiti. probabil ar fi umblat cu cate un coif galben pe cap. cat depre comentariile lui sebastian, nu prea vad o legatura cu textul. Parca \"Bubico\" se termina cu \"mânca-i-ai coada!\", lucian chiar nu vrea sa-i mazgaleasca nu stiu ce pusti cool usa de la garaj; pentru ca omul, probabil, a muncit pentru usa aia Hormann.
0
MZmihai zabet
dar de ce te superi?
e o arta o arta adevarata subversiva anarhista e kul mie imi place uite ma plimbam asta vara prin barcelona si am vazut o masina:

\"Photo

pai spune si tu nu arata mai bine asa?
decat albul ala morocanos?

0
@silviu-vasileSVsilviu vasile
da mihai ai dreptate, dar poate ca omul respectiv si-a platit impozitele corect, si munceste de-i sar capacele sa plateasca facultatea copiilor, acum sincer, nu s-ar potrvi mai bine vopseaua aia pe limuzina unor manelisti sau excroci care de regula nu \"plateste\" nimic statului... din pacate revolta e directionata gresit. mai bine zgarii si vopsesti masina sau gardul unui amarat decat a unuia cu sabia in torpedou.
0
MZmihai zabet
da silviu is de acord cu tine numai ca masinile de mafioti au o aura asa nu se apropie cam nimeni de ele ca e jale mai bine pe ziduri si pe usi de garaj zic eu

uite inca o poza frumoasa eu zic ca este chiar kul felul asta de a face arta:

\"Photo
0
@silviu-vasileSVsilviu vasile
deja asta arata fain, dar vezi cine a facut asta... putea sa faca un tricou, si s-ar fi vandut, mai degraba as umbla cu asa ceva decat cu smiley :), si asa ajungem la discutia ce e arta si ce e mazgaleala, care e limita de la care incep sa ma deranjeze chestiile gen eminescu=eminem.
acum ani de zile in brasov, cand veneam seara de la scoala era scris pe betonul care imprejmuia ghena de gunoi: \"Isus te iubeste\"... marturisesc ca am meditat indelung, nu asupra mesajului ci a locului ales...
aaa, si in 23 decembrie pe un bloc din fata era scris \"jos, cizmarul\", interesant e ca pe 22 si 21 nu era mesajul ala. ce neam de viteji mai suntem...
0
MZmihai zabet
da unele is arta chiar arta care place ochiului cum am surprins asta vara prin barcelona e adevart la noi inca nu este arta e un soi de manea nu stiu daca se va transforma sau nu in ceva serios dar eu zic sa le dam o sansa is destule locuri hidoase lasate de comunism toate blocurile din cartierele dormitor eu i-as angaja i-as plati sa le faca ka lumea pe bune

uite si doua usi de garaj tot din barcelona ca tot e vorba de usi de garaj:

\"Photo

\"Photo
0
Baieti,
Mersi pt comentarii - incl. fermecatului de Sebastian...
Nu ma asteptam, flatant. Textul e doar parte dintr-o dezbatere maiu ampla, aparuta in revista TOMIS, o puteti citi pe net, la www.revista-tomis.ro Daca va intereseaza subiectul...
Cu drag,
0