Sorana Petrescu Felicia

M-au inchis in pumnul lor toti zmeii toate lighioanele de-ntuneric si-o povestea fara sfarsit... Am murit acolo in gaura spaimei asa-mi soptesc peretii, asa-mi sopteste asfaltul, in

…a smuls, din carne, abisul, Cu colții ei de rechin. Iar marea s-a umplut De tot sângele lăsat în urmă. Nebun de foame, Prădător înnăscut, Adulmecându-și propria rană, Uită de

Spune-mi să-ți scriu despre viață, și-ți voi pătrunde toate misterele morții, spune-mi să-ți scriu despre foc, și nu vei mai rămîne vreodată însetat, spune-mi să-ți scriu despre vise, și-ți

=O curiozitate... \"vampă afurisită\" - Oare ?! ... oare... cum ar fi textul acesta scris din perspectiva vampei ? :) ...E primul gând care mi-a venit în minte, când am terminat de citit proza

Da, ESTE mai mult decît o poveste, o obsesie, putere, dragoste de sînge, durere, sex, drog, dependență, compromis, acțiune... O Doamne, cîte și mai cîte plăceri (așa-zisE-) interzisE. Să reușești

“Nu. Acum nu!” ți-am spus, și m-au ascultat pereții, varul alb, steril, mi-a mușcat din culoare, cuprins de pofte nestăpînite… “Acum e prea tîrziu !” ți-am spus, și m-au ascultat doar

S-a întâmplat, în sfârșit, s-a întîmplat ? Sunt, așadar, vie, acum ? Vie și adevărată ?! Strigam în disperare, dar, cum era și de așteptat, nimeni nu-mi răspundea. Părea mai mult

Mă joc cu-un colț alb de măsea, pînă-mi cade dintele negru.

în circul din capătul străzii, căzut într-o gravă perspectivă, mi-a rămas întipărită, pe firul memoriei o dansatoare acrobată, domolind șaprele de sfoară în înălțimi amețitoare, privită de

Pe strada îngustă, picată-n josul abrupt al drumului, am observat, plimbându-se, mână-n mână cu briza vântului, o bucată, mai mult sfâșiată decât tăiată, de material. Atenție – sfâsiată ! ( Te

Astăzi, în somn, mi-am trezit (de data aceasta cu blândețe) copila adormită de gusturile contradicției – “sare si miere”. Crengi rupte pe drumul din calea căruia toate apele s-au retras. Acum nu-mi

Poeme de iubire împrăștiem cu toții să răsară ca nuferii pe lac, albi și solitari, pentru că șoaptele lor nu se traduc prin fericire nu se vor adînc înrădăcinate în soluri feritle, nici

Un timbru de doar câteva secunde, pe reproducerea realității în imaginea închisă într-o clipă de ‘click’ – trimisă prin poșta amintirii, fotografia ta. Mi-au fost tăiate din peisaj,

Subtilă, imponderabilă descătușare de contur – nerostite, nescrise, asemeni istoriilor din nopțile ale căror vise iți devin secrete odată cu venirea dimineții, imaginile tremurate.. Lumina

Se lăsase întunericul asupra acelor locuri stranii, aparent lipsite de viață, de orice suflare omenească. S-a trezit, ca dintr-un vis scăpat din memorie, căruia cu greu

Nu mă-ntunec, nu alunec, să se surpe timp, nisip, pe ale sumbrei mele umbre, nu-mi întorc chipul spre lună nu mă plîng de rana frunții nemurirea doare-ușor, chiar cînd ochiul îmi

În câmpul gol, cuprins de valuri de întuneric, m-am lăsat ușor, în cădere liberă, pe un nor de iarbă albastră. Fremăta, sărmanul, de durerea purtării greutății mele într-însul. Și împreună cu vântul,

Noaptea noastră e un delfin împletit de valuri fiori fierbinți oglindirea dimineții tu, răsăritul meu soare, îți înmoi pletele, focul, în ape, aurul ald, în tușa rebelă a mării, fiori

Mi-e dor de tine uneori - de tine cel închipuit, imaginat, nedeslușit, rămas nestins și neînceput... Am construit pe umerii tăi neatinși, aripi care m-au învățat zborul întors spre

Mi-e dor de-un ghem de ață, sub ghearele pisicii, să-ncurce toate sensurile de-a te iubi mereu alt fel ... ... ... și-n jurul labirintului (c)omis să danseze balet, vals, step, răsuflare

Ieri, glasul mi-a sunat a vuiet de vînt, a zvon de mare în scoică, mi-a invadat toate sensurile, coborînd posibilitatea evadării pînă la rang de iluzie. Astăzi mi-e frică de ape, de biciul

Nu blamați îngerii, din simplu motiv, pentru că există, (atât în suflete, cât și în literatură)! Sunt atât de fragili. Și i-ați speriat deja, îndeajuns de trist, de au început să dispară, în

A murit nota, partitură în doliu, “do” din dorință.

Nu am să te trimit în albul versurilor fără soț și nici deasupra miezului, de marmură al îngerului din mijlocul grădinii, ca pe o inimă singură ce bate în afară – ca pe un medalion, să