Sorana Petrescu Felicia

M-a pus pe gânduri... în timpul visului parcă am trăit și eu o picătură din extazul personajului principal. Captivant într-adevăr. Și straniu... într-o așa măsură încât să te atragă și-n acelaș timp să păstreze o anumită distanță. Asemeni unei iluzorice senzații de frică.
Sfârșitul aproape mi-a furat o lacrimă... dar încă nu realizez dacă de mulțumire sau deziluzie. “Noi nu ne mai jucăm cu tine - Când am terminat mă simțeam Dumnezeu. Probabil că chiar eram în acel moment.” Oare Dumnezeu s-a simțit vreodată „exilat”...?! (Paradox blasfemic)

In orice caz... E un text de cinci stele!

!* * * * *!

Sorana

\"apoi transsubstanțiem
cărările
înfericirii
împreună\"

îmi place toată poezia, dar, în mod special, sfîrșitul mi se pare deosebit !

Sorana

Mersi, Alexandra. Da, a fost un experiment poezia asta... si nu eram foarte sigura de ea.
Oricum, mersi pentru apreciere si trecere, te mai astept! :)

Sorana

Multumesc pentru comentariu si trecere, Andrada.
Si, intr-adevar, ai dreptate, sunt multe discontinuitati, dar lucrez la asta... sunt inca la-nceput.
Te mai astept! :)

Sorana

\"orice fiinta juvenila are parte de asemnea stari\" - într-adevăr. Dar asta doar atâta timp cât rămâne copil, și mai departe ce ? Își va întâlni/recunoaște condiția de muritor, supus pierderii acelei copilări ? Nu, pentru că, (repet) a fost creat drept Întreg (spre deosebire de noi ceilalți, care, la momentul trezirii, ne aflăm doar ca \"jumătăți\" neîmplinite, rătăcite... Și lăsăm, acea parte lipsă, să ne transforme Copilul și fericirea sa, într-un adult nefericit. Eu însă am încercat să-mi închipui Acel Copil, acel Întreg, căruia-i va lipsi, pe veci, posibilitatea de-a cunoaște durerea - Copilul etern. - Pentru că părinții săi i-au trăit deja, până atunci, toate resursele posibile (și imposibile) ale durerii. -

Mulțumesc pentru trecere și comentariu ! :)

Sorana

\"uneori cautam prea departe !\" LUMINA este Dumnezeu... deci Lumina este in toate, da, inclusiv in sufletele noastre.
Doar ca eu, personal, in sufletul meu am ratacit-o... din pacate. Dar n-am pierdut speranta de-a o mai gasi vreodata.

Iti multumesc pentru trecere si semnul lasat. :)
Te mai astept,

Sorana

Ionuț îți mulțumesc pentru trecere.
Știu și eu acea senzație de-a simții că te identifici cu un anume text, ca și cum ar fi venit chiar din tine... mi s-a mai întîmplat și mie de cîteva ori. Și mi s-a părut un sentiment deosebit, un fel de confirmare a faptului că nu sunt singură... că nu suntem niciodată singuri! ...Oricît de departe de ceilalți ajungem a ne simții uneori, oricît de izolați și abandonați... mereu rămîne acea legătură care-l face pe om, OM!

Mihai,
Îți mulțumesc mult pentru cuvinte. Și mă bucur că ți-a plăcut!

Vă mai aștept,
Toate cele bune,

Sorana

\"... Iar primul trăsnet va veni curând.\"

Și eu trăiesc mereu cu aceiași senzație... Și mereu se-adeverește, și mai aprig, și mai intens ca-n data precedentă.

Și iată încă un alt poem \'de simțit\'.

Toate cele bune,
Sorana

Adrian,
M-ai convins definitiv să-ncep a-ți citi de-acum înainte toate operele pe care le vei posta, și pe cît posibil (respectiv în limita timpului liber pe care-l am) voi încerca să ți le citesc și pe cele anterioare.
Îmi pare nespus de bine că te-am \'descoperit\' (cum s-ar spune) pentru sufletul meu.

De cînd e lumea și pămîntul am încercat, încercăm și vom încerca să ne depășim condiția umană. E firesc (cel puțin pentru un Om în adevăratul sens al cuvîntului)... acest soi de frică de-a nu reuși a umple \'golul\' pe care simțim că avem datoria de-a-l împlini, pentru a răsplăti \"cadoul\" cel mai de preț ce ne-a fost oferit, și anume viața, este probabil scopul primordial al fiecărui spirit înalt.

Cu admirație și respect,
Sorana

O.k Adrian, atunci de acum înainte îți voi spune pe nume dacă nu te deranjează. :)
Și nu... chiar nu este vorba doar de acel termen \"delfinul\" care m-a făcut să-mi deschid sufletul față de poezia ta. Poate doar titlul mi-a atras atenția spre a o citi. Dar o consider, independent de acest termen, o Poezie în adevăratul sens al cuvîntului, una care merită și chiar am recomandat-o unui alt prieten de pe acest site să o citească care mi-a aprobat la rîndu-i părerea.

Cît despre poemul meu, da, ai dreptate, este unul specific feminin (poate chiar specific vîrstei - 21). Pentru că acum, în acest moment al vieții mele, acesta este felul meu de-a percepe iubirea. Pentru mine ea are legătură cu frumosul, cu orizontul ce desparte două infinite... marea și cerul (infinite-n viziunea mea). Soarele și luna. Fiorii aceia, paradoxal, la fel de fierbinți pe cît de reci ai acestei trăiri la o intensitate maximă, supremă.
Iar sîngele... pulsînd, ne definește într-un fel simțirea, ca pe-o șoaptă ce-anunță spiritului, timpul \"înălțării\".
Și lacrima... probabil confirmarea cea mai concretă a faptului că iubim cu adevărat.
În rest ce-aș mai putea spune, îți dau dreptate, doar că nu știu cît de posibil îmi este ACUM să schimb felul în care trăiesc iubirea și implicit descrierea ei...
Îți mulțumesc frumos pentru atenția acordată, mă simt onorată de trecerea și semnul lăsat.

Ela,

Da, am să-ncerc să corectez cît de curînd, să țin cont de sfaturile tale.
Și-ți multumesc și ție pentru trecere și cuvinte. Fiecare semn lăsat de tine îmi \'desenează\' un zîmbet pe buze. :)

Vă doresc toate cele bune,

Sorana

Se pare că și dumneavoastră ați ales Delfinul ca expresie definitorie a ființei... un simbol superb de altfel, care mi-e foarte \'drag\' (dacă o pot numi așa) și mie. Chiar am terminat de (de)scris \"delfinul meu\" (-Sîngle meu e-al tău cuvînt-), acum cîteva momente și iată că-n clipa imediat următoare îl trăiesc și-n viziunea dumneavoastră.

Cred că nu mai este nevoie să o spun, deoarece bănuiesc că se subînțelege din spusele mele anterioare, dar totuși... e deosebit poemul dumneavoastră, felicitările mele! *

Cu tot rescpectul,

Sorana

Să fi capabil să vezi frumosul ce se-ascunde în spatele \'imperfecțiunii\' noastre umane... Da...
Dacă mă-ntrebi așa - frumos - atunci răspunsul va fi că inima mea este frumoasă. Cu toate că, în ultimul timp mi-a picat din ce-n ce mai greu să descopăr frumusețea rănilor sîngerînde.

Oricum, povestea ta, aș putea spune, că mi-a umplut și mie un gol oarecum... un semn de întrebare, în privința mea, a felului meu de-a iubi, și a riscului, respectiv sacrificiului, din iubire... Uitasem că mai există și ceva frumos în asta, înafară de durere și iar durere, la nesfîrșit..

Sincer, îți mulțumesc!

Toate cele bune,
Sorana

Octavia,

Ai dreptate... nu aș vrea să nu fi existat. Dar mi-e imposibil să evit sentimentul de după, golul acela pe care simt că nu-l voi mai putea niciodată umple. Și de asta mi-e cel mai frică.

Îți mulțumesc pentru cuvinte, Octavia!

Cu bine,

Sorana

Daniela,
Am plîns la citirea acestui text... dar nici nu-mi mai dau seama dacă erau lacrimi sau frînturi de imagini, sau șoaptele a două extreme, binele și răul, ce mi-au evadat din ochi, sau din simțiri. Nu știu în ce moment m-am pierdut în textul tău... astfel de momente îmi amintesc că într-adevăr ne-am născut cu toții din același Tată, aceiași sămînță divină - Dumnezeu.

Sorana

Andrei,
Hmmm.... ce sa-ti spun.. Dar nu te-ai gandit vreodata ca poate si tie iti scriu fetele tot din cauza pozei afisate? Ca nu arati nici tu asa de rau. Si mai exista destule cazuri de frumuseti pe-aici, nu sunt eu singura... si oricum este o chestie atat de relativa, dar in fine..
Eu prefer sa cred ca celor ce posteaza pe acest site le umbla mai degraba mintea decat hormonii. :))

\"proasta de sincera\"

Sorana

Raul,
Da, ai ghicit, sau mai bine spus, ai simțit adevărul de dincolo de cuvinte. Iar cînd vine vorba de realitate... pentru mine ea este ca o clipă suspendată in centrul prezentului... pentru ca realitatea nu este nici trecut, nici viitor, ci tocmai momentul in care esti tu, TU, cel de ACUM. Si cu toate ca aceasta afirmatie ar putea intari ideea de lipsa, de pierdere... de prea multe pierderi, poate ca daca am reusi sa privim dincolo, ea ar putea fi un adevarat castig. O sansa de-a fi mai mult TU decat ai fost vreodata.
Desi, e un subiect despre care s-ar putea discuta la infinit si tot ne-ar fi imposibil sa-l epuizam. Pate ca nici nu e nevoie sa gandim realitatea ci s-o traim pur si simplu, poate ca doar in astfel de clipe poate exista in pace cu noi cei care suntem mereu in cautarea uneo noi raspunsuri, care mai de care mai triste, de cele mai multe ori.

Iti multumesc pentru cuvinte si citire, e-ntodeauna o placere sa te vad pe aici.

Daniela,
Vidul, golul... se intretaie, poate chiar ajung sa fie unul si acelasi lucru, oricum, la sfarsit cu totii ajungem parte al aceluiasi intreg, cred eu. Iar Acesta inghite toate golurile si vidul deopotriva si le transforma in “Lumina”. Si nu-i asa, de “gol-plin” divin este Lumina.
Sau cel putin, eu inca asa sper. Chiar si dincolo de pacat(e)...

Iti multumesc pentru gandurile frumoase. :)

Valentin,
Asa este!

Monica,
si eu am plins in timp ce scriam... poate ca lacrimile tale sunt continuarea alor mele, prin profunzimea si sensibilitatea ta. Este cat se poate de natural sa-ti simti aproapele, semenii... sau cel putin ar trebui sa fie asa pentru toti.
Pacat doar ca momentan mi-e imposibil sa \"transmit\" mesaje mai putin dureroase...

Va multumesc tuturor pentru comentariu, mi-a placut mult sa le citesc! :)

Toate cele bune tuturor,
Sorana

Îți mulțumesc pentru trecere Raul! :)
Comentariile tale sunt ca-ntodeauna unul mai frumos și mai sensibil ca celălalt.

Toate cele bune,
Sorana

Îți mulțumesc Daniela. Sunt onorată de comentariu tău. :)

Cu bine și te mai aștept și pe tine,
Sorana

Costin Tănăsescu,
Ai dreptate... pe semne că, mai devreme sau mai tîrziu, cu toții ajungem a trece prin același stadiu...

Îți mulțumesc pentru trecere și aprecieri și te mai aștept.

Cu bine,
Sorana

Raul,
Într-adevăr, am simțit nevoia să personalizez mesajul acestui poem... la urma urmei cu toții suntem oameni, suntem parte a unui întreg, funtem frați... iar întîmplarea aceasta ne-a despărțit de (prea!) mulți dintre frații noștrii... Dar asta doar pentru \'un moment\', și atît!... pentru că undeva, cîndva, vom redeveni oricum cu toții Unul Singur, ne vom reîntîlni Acolo, prin El. Ne vom reîntoarce la esența Divină.

Îți mulțumesc Raul!

Toate cele bune,
Sorana