sophie polansky

Adrian,

Cred ca ai inteles foarte bine ce am scris mai sus, daca aveam dubii in privinta asta, nu ma opream sa scriu aici. Restul tine de o discutie lunga, care cere intimitatea ei.Cat despre biografism, nu-l anulez, o sa-ti spun alta data de ce, si am spus care e punctul meu de vedere despre asta, in linii mari, in ultimul paragraf.

Iar daca textul meu, ar putea intra in categoria asta, nu ma deranjeaza, din nou, si asta cere o alta discutie; spor la scris!

Am impresia ca l-am mai citit undeva, dar s-ar putea sa ma insel; cred ca formula asta poetica nu mai are vigoare, poemul de tipul monolog, personal, jurnal cu tenta si nuanta poetica, care are dinamism, dar care pierde prin suvoiul de vorbe iuti dar care gradeaza, daca sunt aruncate cu grija, deci poemul-monolog se-asaza undeva in urma, ramane inchis in propriul timp si asta e cred cel mai mare minus.

De altfel, poezia biografica sau pseudo biografica si ea a devenit obositoare, formula se poate ajusta usor, in functie de fiecare, dar aici moare. Pana la urma cred ca se poate reveni, mai lejer, minimalist asupra acestei voci, pt ca toata aceasta incarcatura, falsa sau nu de o anume emotie limiteaza, printre altele autorul si textul; dar, desigur acesta-i doar un text, nu un volum.

Ecaterina, ai texte pe care le conduci cu mult mai multa incredere, in care aritificiul si elementele tale adjuvante isi au rostul. zona asta, pe care o afirmi si delcari ca vocea personala nu are datele suficiente pentru a o da celorlalti ca atare;
Revin, de fiecare data in speranta ca ceea ce spun te va ajuta si iti va limpezi drumul, dar ma tem ca nu e asa, si ca de fapt, sunt doar iluziile mele.


Nu ma leg de aprecierea Irinei, ci doar de text, de aceste trimiteri stangace, ale zonei natale si nu numai; versuri care pastreaza proasta formulare si izul de compunere, pe care, totusi le-ai putea folosi ca atuu. Alte completari, voi face poate cu alta ocazie, in care voi putea apreciea pe deplin ceea ce scrii si in care exigenta mea, sau pretentiile mele se vor vedea in sfarsit justificate.

Cred ca aici lipseste imaginarul, unul curat si individualizat, si o proasta insusire si gestionare a unor imagini-cliseu care tin de lumea povestii, a basmelor, dar care nu conduc nicaieri si nu umplu aceasta lume imaginata, a fiecaruia, dar si a textului/textelor.

O epurare a textului de fata, cred ca ar fi necesare, expresii gen clipele din vene etc, nu au ce cauta, redarea unor stari ar trebui ghidata nu de \"expresia frumoasa\", ci de acea miscare intima a fiecaruia, care sa includa si zona poetica si estetica.

e un text frumos, daca ai evita giumbuslucurile care, mie imi auimpresia nu de destindere si de contrapunct, cie neseriozitate. parodie la eveniment. asta cred ca blocheaza anumite texte, pastrandu-le intr-o zona erizorie si seaca.

altfel, as fi asezat-o sub o alta forma, si poate forma aici poate lua locul acestor imagini ludice si bufonice.

îmi ții liniștea
de mână în pădurea
limbilor de ceas,

îmi ridici toate lucrurile
de subțiori deasupra prafului
stârnit de turma elefanților

gata cu vântul
alergam pe sfoara
ce ține zmeul, săruturile mele
îți luminează sângele

stâlpii solemni
susțin ungherul nostru
sus, aproape de bustul
de plastic al lunii

care sa redea forta acestor ganduri.

Cred ca ai putea avea mai multa grija la anumite cuvinte si asocierile lor sau alaturarea lor. Pare echilibrat pentru ca e un text scurt, dar autorul sare, zic eu, exact peste ceea ce putea sa dea o nota personala sau sa dea tensiune si ritm acestui textulet; in afara catorva referinte personale, nu regasesc nimic aici care sa cu forta aceste ganduri.

titlul da dovada de teribilism.

Eu l-as taia si mai mult nu cred in asta: ori e searbad textul dela inceput, ori nu e. Daca el e scris bine, atunci retusarile si nuantarile nu fac decat sa-i adanceasca sensul. E preamare graba astazi: in trecut, un poem era rescris de sute deori pana ajungea la forma pe care o cunoastem noi astazi; deci, Liviu, nu-ti dau dreptate.

Cat despre aceste inofensive dulcegarii, nici nu le bag in seama.
Poezia e a fiecaruia, sau mai bine zic acel text pe care vrem sa-l credem a fi poetic, dar cat drum pana la a indrazni sa spui ca este poezie!

Hm, dupa parerea mea, acele paranteze cam strica. De fapt sunt prea multe si textul e scurt si devine previzibil. Cred ca de la povestea melcului puteai sa scrii de fapt reala poveste.

da, si ma bucur. pare sanatos acum.

si eu am o impresie asemanatoare cu a madalinei. nu face undeva clickul. e cumva dispersat.
despre textul asta:


mă duc la restaurant
președintele stărilor de căcat
mă recomand
mă așez la masă
cer o friptură
ceva de băut


vine ospătarul
Pământul
ca o corabie uriașă
se mișcă
pe masă apar cele cerute

în zgomotul tacâmurilor e loc suficient
să mori de o mie de ori
ca prin farmec


eu as fi insistat pe secventa cu restaurantul, ospatarul, indecizia, detaliu la sange pana sa ajung la ultimele doua versuri. cred ca asta dadea forta si iti arata atitutinea. de fapt, a surprinde exact momentul acela in care ai vazut, simtit aia si aia. pana la acel punct care reveleaza, schimba.

ai lucruri bune si lucruri invechite, nu mimate, dar care lasa o senzatie de artificialitate si teatralitate.

ai intrat în cameră
chiar pe ușa din față
te-ai sprijinit de tocul ușii
ca de mașina salvării.

povestești despre transsexualul
care ți-a tras fermoarul
de la cizmă în 25 a dat de
șosetele cu mickey mouse,

la dracu măi,
alex, măcar să-mi fi luat și eu
ciorapii lycra de la magazinul din colț,
știi tu care

*
s-a înserat
stai în lumina lunii
rezemată de lună
abia te văd
ochii tăi trec dintr-o stare
în alta,


acum două vulpi
argintii care mi se gudură
pe piept

*

s-a înserat de-a binelea
s-a înserat, dilara
buzele tale imită duritatea lemnului
care despică apa, nu,
nu la moise mă gândesc, ci.
ci doar la copaci.

noaptea treci de la solid
la lichid de la lichid
la abur
mai mult ca oricând

*

tu doar te rezemi
de lună și ea,
draga de ea, vulpea mea argintie
o să-ți intre prin piele
ca printr-o cameră cu
tapet.



asa o vad. da, e taiat foarte mult, dar e multa vorbarie in general, lucruri de umplutura, lucruri care prind cliseul in brate. da, s-a schimbat sensul, dar s-a pastrat partea, cred, de la care ai pornit. spor!

Felicitari! Vin si eu! Ne vedem. Cu drag,

Nu e construit textul si nici finalul de asa natura incat sa se ajunga la acel vers. Nu ca nu ar fi plauzibil, (!), dar strica, nu are efectul dorit. Desi nu stiu daca iti doresti cu adevarat unul.
Mie-mi place vocea asta, relaxat-incordata, putin usurel, putin cinica. Parca anumite versuri/infleuxiuni dau in superficialul, golul nedorit. Dar are ritmul lui textul, muzica lui, e o chestie placuta asta. Te prinde, te-nfasoara, te duce acolo. E ok.Go.

e curat textul, uneori simt ca detaliile si grija pentru curat deranjeaza. mai gandeste-te la acel final, e dulceag-cliseic.
nu-mi dau inca seama care e vocea ta aici.nu exista o constanta.

e lin si firesc. nu cred ca e nevoie de acel misto acolo.m-ai facut sa cred in poveste. e bine;

Pe mine poemul, asa cum e el acum, ma trimite cu gandul la filmul lui fellini, la strada.

acolo sunt cateva momente de o sensibilitate frapanta. si acel tort si acel cantec, si chaplin, acolo m-au trimis. dar nu e lumea aceea pestrita si vie si casabila aici, e doar evocat cumva, pe suprafata unui fapt, evdeniment.

e mult mai ok asa si mult mai coerent. n-am vrut sa expediez ieri, dar numai ce ma uitasem la cateva cantece de leagan creepy si textul s-a suprapus foarte bine.

inceputul cam schioapata, dar imi place mult atmosfera. si senzatia de gol si de suspans pe care ti-o lasa.
un fior care nu te mai lasa sa dormi.

imi place, ca pastreaza acelasi ton si voce, desi a trecut ceva timp de cand am citit un text al tau. deci o constanta buna.

Am nevoie de puțină tandrețe!
( spuse ea,
paharul se sparse de perete)
aș putea să adun cioburile
cu coatele, cu palmele, cu sânii
aș putea să-mi tai vena dintr-o mișcare

[...]

am nevoie de puțină tandrețe!
(iar farfuria se sparse de podea )
nu mai contează de multă vreme
întreținerea, medicamentele, Fundeniul
planurile noastre

[...]

la dracu, ascultă-mă! am nevoie de tine
( dintr-o mișcare se aruncă asupra lui )
nu mă asculți niciodată!!
îi smulse, dintr-o mișcare, inima
- pulsa speriată -
doar pe mine mă ai!

ceva de genul as vedea-o. vezi ca versurile dintre paranteze, mai ales in ultima strofa mi-au lasat impresia unor indicatii de regie, didascalii. poate jonglezi putin cu asta si nu le lasi doar sa fie de atmosfera.

e filmic textul, si din cauza parantezelor, dar ai grija cum pui cuvintele unele langa altele ca uneori nu reusim sa exprimam imaginile din capul nostru si le lasam la jumatate de drum. aici e placut ca pastrezi un teritoriu nealterat de metafora sau imagini care sufoca. dar nu le lasa doar sa iasa, joaca-te cu ele.