Sonia Kalman

Haideți să formăm un lanț cu toții Care să se întindă de la cer la pământ, Apoi chiar mai jos, ca să includem și minerii. Să punem mână de la mână Și să ne donăm o parte din iubire.

Merg pe sârmă. De o parte și de alta e vid, Iar jos e zgomot. Niciodată nu am privit în sus Pentru că aș cădea. Zilnic fac scamatorii pentru ceilalți, Care stau în siguranță și mă

Atunci când mâna ta îmi împrejmuiește șoldul, Iar cealaltă mână o săruta pe a mea, Și atunci când picioarele ni se sincronizează Pe un ritm cât se poate de simplu de blues, Parcă totul

Zac pe Pământ. Am aripile frânte, Pline de noroi. Când am căzut din nori, Pământul mi se părea mult mai inocent. De acolo de sus vedeam doar ape liniștite, Și oameni fericiți.

Iubindu-te pe tine, Am ajuns, cu timpul, La cea mai cumplită concluzie: Nu simți durerea unei despărțiri În tot chinul ei până când nu ești tu acela Ce pleacă de lângă celălalt.

Uriasule cu dinți cariați, Mi-ai zis să stau aici, în întuneric, Să te aștept, singură. Mi-ai pus un căluș la gură, să nu pot striga, Și cu o frânghie m-ai legat de mâini, Să nu mă

El a fugit. De ce nu mi-a spus că nu îi era comodă Viața trăită în doi? M-aș fi dat la o parte. Aș fi încercat să-l înțeleg. De ce oare a stat până în ultima clipă? Tocmai îi

Fluieră copacii, cu scoarța lor de lemn, Și tremură ideea cu stelele în plete, Și aleargă către pădure fete, Să întâlnească grația măruntă. Scârțâie ploaia în abisuri senine, Și

Vor veni vânzători ambulanți să ne vândă, Iar tu vei sta la un capăt al tarabei, Eu - la celălalt, Tu cu un preț oarecare lipit de esofag, Eu, puțin mai ieftină, cu altul, legat de

Mâna ta coboară încet de pe buze Sper gât,apoi spre claviculă, și se oprește deasupra sânului stâng. Simți pulsul? Bate pentru tine. Poate nu are inima un ritm continuu, pentru că

În despărțirea ce ți se cuvine N-am putere să rostesc ceva, Ai dărâmat totul, și din ruine Nu mă mai pot acuma ridica. Ai dat fila pentru amândoi Și ai plecat pe căi străine,

Cu flori în păr și cireșe pe buze Se scaldă Măria în râul din sat, Și în pomi sunt muguri de muze, Iar eu trăiesc prin oftat. Și iată cum noaptea coboară Și Maria adoarme odată cu

Muncești ca un rob ani de-a rândul Pentru a avea cea mai frumoasă grădină. Sapi, transpiri, te rănești, Și tocmai când crezi că toate s-au terminat, Și că poți să te bucuri în sfârșit de

Sânii mei îți gâdilă simțurile, Și viziunea asupra viitorului. Te simt transformându-te într-o fiară sălbatică Ce parcă mă vânează zi de zi, Și atunci când îmi privește bustul gol,

Adu-mi înapoi, te rog, sănătatea mintală Pierdută într-un soare, clipind pe-orizontală. Soarbe-mi rădăcina iubirii din priviri În timp ce te chinui, abstract, să mai respiri. Ia-mă

Visele fiecăruia dintre noi sunt ca picăturile de ploaie. Este imposibil să le prindem pe toate, Dar important este să uităm întotdeauna umbrela, Pentru a ne putea uda cât mai multe vise.

Când nu ai pentru ce lupta, Când e neliniște În privirea ta, Când pacea nu mai e cu tine, Când nu mai ai zile senine, Când Soarele tău moare, Când ești obosită Și nu poți Lupta-n

Nu spune nimănui din ce lume venim Nici adresa meleagurilor străine, Al căror nume sună sinonim Cu traiul viilor în piei de câine. Să fugi când te vor îmbia femei, Chemându-te spre

E o umbră, undeva, ce te așteaptă înapoi. Fie că vii miercuri, fie că vii joi, Lasă în ușă aceeași scrisoare anonimă, Ce-ți descrie dragostea adâncă, dar puțină. Umbra vieții tale