Sonia Kalman

Noapte se așterne, încet, peste noi, Lăsându-ne, subit, flămânzi și goi. Întunericul se scaldă în concret, Iar noi rămânem un minunat secret. Doar stelele ne mai ascultă cântecul.

Alergăm aiurea prin Univers Nu ne găsim nicicand pacea Sau iubirea. Suferim la fiecare căzătură Și câteodată repornim Crezând că nu vom mai cădea. Iubim cu patimă o umbră Și

Hai să încălecăm, mâine, pe vreme Devenind astfel două ființe supreme. Să prindem din fuga lui bizară Timpul, ce stă oricum să piară. Să-l transformăm în armăsar, Îmblânzindu-l iar

Când tu îi întorci cheița, Ea iese naivă din cutiuța sa Pentru a-și începe, discretă, rolul. Cu mișcări repetate se rotește pe loc, În timp ce pe fond se aude O veche melodie de

Hai să comemorăm eroii, zic, Cei căzuți la datorie, Sau cei de-a dreptul uitați de datorie. Să îi numim regi post-mortem, Și să îi îngropăm cu tot cu poveștile lor, Și cu iubirile

Dacă nu ne vom mai vedea vreodată, Promite-mi că vei mai iubi La fel de puternic precum M-ai iubit pe mine. Nu are sens să ne petrecem Tinerețile și puritatea Abandonându-ne în

Aseară, pe când dormeam amândoi, Am auzit niște zgomote ciudate în cameră. Am deschis, așadar, încet ochii, M-am răsucit în pat, Și am observat că deasupra ta stătea O femeie cu un

Dac-am să vin, tu să nu pleci cumva, Căci nu te pot găsi atundeva. Să rămâi pe loc, să mă aștepți cuminte. Voi veni-ndrumată de toate cele Sfinte. Nu te îndepărta atât de absolut de

Picură alert Pic Pic Pic Picură în lingură A nostalgie Și a drog. Cade apa din ceruri Ca lacrimă, Formând cercuri concentrice Pe și în pământ. Iubesc ploile, Pentru că

Umblam din casă în casă Să te renasc; Întrebam pe toți cei care Îmi apăreau în cale Dacă nu cumva,din întâmplare, Au niște iubire la ei. Majoritatea dădeau din umeri, Și rar

Astfel, după noi, se încheie toate. Am renunțat la această abilitate De a cuceri și a pierde într-o secundă Bărbați și femei cu inimă fecundă. Am avut amândoi dreptul anormal De a

Îmi reproșai că sunt o lașă, Că ar trebui să-ți spun ce simt, Că n-ar mai trebui să fug de tine Așa cum am mai fugit în trecut De dragostea ce mi-o purtai. Îmi spuneai că sunt o

Aveam speranțe legate de infinit, Și mă gândeam că tu și eu ne rotunjeam în asfințituri. Rupeam normele cu dragostea noastră, și aveam sclipici pe gene, iar tu aveai cornulețe cu gem

Astăzi, când am trecut cu pași mărunți Pe lângă vechea doamnă moarte, Am realizat că degeaba chipul îți incrunti, Știind că de alt amor nu vei avea parte. Mă urmărește, suflându-mi

" Știu că mâine nu ai să mai vii, Dar speram ca măcar astăzi să te mai am. " Credeam că tu ești eu, și eu sunt tu, știind că logica cere identificare doar cu tine însuți. Mă

Pe mal e o bancă. Nimeni nu știe cine a ancorat-o acolo, Iar de la o vreme pe ea șade un bătrân. Mereu îl văd când vin să înot. Pare că stă de-o veșnicie acolo, Și că nu doarme

Noi am trăit pe pământ o vreme, Înainte de a ne cunoaște. Destinul, neînțeles din fire, Ne-a aruncat pe amândoi În aer. Acolo ne-am întâlnit, Acolo ne-am sărutat prima dată, Și

Am ascuns cheia inimii mele. Mă săturasem să primească străini ce câteodată refuzau să plece. Nu mai puteam să schimb încuietorile mereu. Așa,cu ușa închisă,nimeni nu putea intra fără

Și cred în tine puternic și duios, Așa cum ești: Rău și unduios, Hapsân și totodată și dăruitor, Risipitor, dar și stăruitor. Mâna îmi întind timid spre tine. Acoperi defectul cu

E inima departe. Sufletul arde. Privirea mă inspiră, Plină de milă. Zâmbetul m-apropie, Într-o lume proprie, Buzele mele cântă, Chiar dacă sunt mută. Loc neutru de cafea

M-am cuprins, de la un timp, De un simțământ ciudat. Credeam că nu am să-l mai simt, Dar totuși, cred că s-a-ntamplat. De mult nu mai știam de el, Defapt, el nu mai știa de