smedescu ioan

torn in frunzele copacilor clorofilă e toamnă asemeni unei săli de reanimare mi-au bandajat sufletul cu tristețe pentru-a mă feri de fericire bieți muritori ce nu vor ști vreodată că eu

Râul tăiase noaptea in două maluri de veghe pe malul drept infloriseră cireșii pe malul stâng erai tu *** Eram la marginea nopții vâslind dintr-o aripă de

Ar mai trebui o mănă acestui trup,Doamne, care să-mi șteargă lacrima cănd cele două sunt agățate de tine

dorm semințele in fructe dorm scaunele odihnind singurătatea pe masă o lingură mai păstrează in burta ei verde o pată de grăsime și-n cameră miroase a neființă

intr-o lumină tot mai obosită a rugă se face frig și trist in catedrală și plouă prin turlele-nalte solzii de țiglă ai acoperișurilor imbracă mii de pești innotând prin sufletu-mi acvariu

sunt custodele unui muzeu de suflete o sală mare cu rafturi inalte de-a lungul și de-a latul pereților doar tavanul are guri de-aerisire prin care pătrund ziua păsări iar noaptea urme de pași

I Peste cer luna pe malul mării nisip- tu amintire II Aici umbrele Dincolo plopii in zbor- Fereastra casei III Pe masă cartea Filele ei galbene- A necitire IV Undeva vara Arde pe

Doamnă,trupul tău anume Cunoscutu-mi-s-a mie... Așa scrisu-ți-am scrisoare Și trimite-ți-o-voi ție Trupul tău ca noaptea ierbii Mai văzutu-l-am

Domnule poet V-anunțăm că primind vestea C-ar fi nins in cazarmă Batalioane de-atac dimineața Și-au pus baioneta la armă

Fără de martori la proces in sală Doar eu eram pe post de acuzat Furasem intr-o noapte cu-ndrăzneală O iarnă țărănească dintr-un sat Și am adus-o-n centru de oraș M-am

Trupul meu s-a lovit de o pasăre și cântecul ei peste rană mi-a curs de-atunci noaptea caut aripi de zbor lacrima mea e un cerc nepătruns

La moara care macină a toamnă semințele din sacii mari de humă am măcinat speranțele azi Doamnă și tâmplele ni s-au albit de brumă pe fiul nostru am schimbat o