Mediu
La moara care macină a toamnă
semințele din sacii mari de humă
am măcinat speranțele azi Doamnă
și tâmplele ni s-au albit de brumă
pe fiul nostru am schimbat o noapte
arzândă-n flăcări grele de Gomora
și l-am zidit in poarta din cetate
fără străjeri când lunecă-n șerpi ora
tu tot mai vii cu mâna șuierând
ca biciul despicând spinări de ape
o intre pietre te aud plângând
și plânsul tău in lacrima mea sapă
dac-am să rog morarul să ne uite
la moara care macină a toamnă
vom fi cândva aceleași albe site
ce ne-au cernut speranțele azi Doamne
024.474
0
FB