Simona Iliasa

cântecul steleor în cerul-abis destinul omului

Se spune că Geometria e statică... Însă atunci când am întâlnit sferele nebune ce se jucau în ochii tăi m-am convins că până și pătratele știu să iubească Ele stau acolo sus Și ne zâmbesc

Ai vrea să fii Cu un level mai sus... De ce nu? În fond toată lumea vrea De ce nu ai fi și tu ca ea? Vezi, orișicinie vrea să fie un CINE Cunoscut din ce în ce mai bine de el, ea, mine și

Atunci când vei vedea Că am iubit mai puțin decât ieri Atunci numaidecât Să vii Să mi te așezi în brațe Iar mai apoi să-ți faci Sălalșul în mine, Să învăț astfel a fi parte din tine, din

E plăcut să fii apotema unui Vis Ce-și are izvorul în cel mai tandru și mândru Abis... Infinitul zilei ce nu e Și somnul celei mai calde adieri

Ce-ai zice dacă într-o seară Așa pe neașteptate Te-aș ruga să fi tangenta Cercului meu Sau bisectoarea dintre Două raze?... Vei credea oare că glumesc cu tine, Sau vei înțelege

Și dacă aburul ființei mele adoarme și zâmbetul mai uită să surâdă...uneori Nu te-nspăimânta Ci lasă ști mâine va fi mai bine, nu mai rău!

Din agonia ceasului de sus vreau să mai iei și să mă duci spre-apus timpul să-mi fi și infinitul, să mă unești cu Nesfârșitul!

M-am hotărât Să-mi vărs îngerul În tine... A fost o decizie grea! Credeam că se ascunde Un demon În spatele acelui Chip naiv... Dar pare-se m-am Înșelat!

Mi s-a spus că trebuie să nu las să treacă nici o șansă pe lângă mine dar eu las să mi se scurgă orice clipă prin esență, omor orice surâs, oare ce e de făcut cu mine? Ar trebui să nu las nici un

Să nu cunoaștem Loc nici Oră. Haide să ne mutăm în netimp! Vor atât de multe povești Și nimic între noi Tu să-mi fi ghid prin vid... Să călătorim Unul prin altul Printre ani să ne fim

Oare ce gust are Tăcerea pe buzele Unei copile Dar zâmbetul ei Timid, suav? Și oare cum se Simte curajul Unui tânăr Erou Ce a biruit lumea? Nu știu, De mult am uitat...

Ca lacrima oglinzilor, Precum susurul grinzilor, E duhul ibrinzilor... Se plimbă pe ape, Se culcă pe pleoape, Stau mereu aproape De mine și tine, Sperie bine Și totuși nu fac rău La

Cum oare de n-am înțeles Cândva De ce-și iubeau îngerii Povara slujirii fără de sfârșit, De ce stăteau mereu alături Domnului multinfinit? Acuma doar, când răzvrătirea S-a pus stăpână-n

Oare unde se duce parfumul ce se pierde Unde se duce parfumul crinilor, Parfumul rozelor Parfumul verilor Parfumul serilor Ce-au fost și vor veni Parfumul viselor Parfuml nopților

Se lasă seara Dacă nu te grăbești, La munte nu mai prinzi vara Se întâlnesc sclipiri spre a nu se pierde din amintiri Se-ntinde aroma amurgului Ce apoi dispare ca și ieri în infinit...

Cea mai simplă poezie E să fi sincer și să spui că azi n-ai chef și nici inspirație, Că nu ești Zeus Și că în fond nici nu vrei

Sunt doar o lacrimă A unui copil ce... A uitat să plângă. Mă-nec în propriul dor De a mai curge lin Pe un obraz fierbinte Și plin de iubire, De a fi stropul ce răcorește amarul!

În puful nou Nu e la fel de bine Ca și-n puful vechi Dăruit de tine. În glasul nou E drept, e mult mister Dar nu e suavul cald Al siguranței Glasului de ieri.

Mă pierd în dorița clipei, În pudoarea minutului, În infernalul orei. O lume teatrală... Sau poate nu O singură clipă, Pură Mă convinge că nu!

Cea mai plăcută stare Ar fi a mea! Sunt doar un făt De doar două ore sau Cam așa ceva Eu nu mă tem de altceva Decât că mă voi naște!