Întrebarea

am încetat să mă mai rog inima mi s-a oprit în animale copaci în paharul cu coniac și cartea râncedă de pe masă cuvintele m-au lăsat la marginile mele pot să privesc în mine pot să privesc în afara lor dar nu pot schimba nu pot sta trebuie să plec altfel îmi vor trece prin talpă vor urca prin os miasmele efluviile celor ce au pășit înaintea mea în acest imens și absolut mormânt rotitor într-un absurd nesățios pofticios de concret nu pot sta nu pot schimba trebuie să ies din labirint știu că am intrat ieșind dintr-un vagin plin de sânge și secreții știu că sfârșești în general închis între scânduri și acoperit cu țărână știu între timp grohăi fuți scuipi ucizi caci râgâi plângi te plângi urli te îmbeți și vomiți acuzi dureri în piept și spui că ai suflet îți întinzi tentaculele lipicioase și spui că iubești ți se pare că ești deosebit duci gunoiul cu mașina dai un leu la puradelul înțărcat direct în ghena de gunoi alegând bancnota dintre cele de cinci și zece maică-sa te privește știrb cu zâmbet chior abia mulțumește știți amândoi că ceea ce s-a întâmplat e obositor de banal știu că te gândești la sinucidere cu detașare la ucidere cu dezinteres simulat homosexualitatea pedofilia zoofilia curvăsăria îți sunt servite pe canapelele din bordelurile televizate repulsia și uimirea rămân devin tot mai false ca mesajul de pe coroana celui mai bun prieten care fără frică de clișee ți-a posedat prima nevastă (cea cu gust de bomboană egocentrică așa o alintai ) și tu gândești privindu-l prin capacul frigorific că ai o văduvă de consolat negru și suferința sunt mai mult decât sexy sunt porno speri ca el să îți citească gândurile dintr-o viață viitoare sau veșnică am încetat să mă mai rog nu cred că m-am rugat vreodată nu știu cum se face sufletul e o găselniță perimată dumnezeu nu există și se plimbă pe patine pe inelele lui Saturn sunt programat între început și sfârșit într-un univers care nu ține cont de asta a fi sau a nu fi răspunsul este a fi și a nu fi exist și nu exist simultan într-o realitate și irealitate desăvârșită gândesc și sunt gândit cu exasperare întrebarea la care caut răspuns nu a fost pusă un răspuns bun așteaptă întrebarea potrivită dar nimeni încă nu știe să o pună aș avea cel mai frumos și rotund răspuns între timp apusul mi se pare mai tulburător decât orice alt recviem zâmbetul femeii de lângă mine mă tulbură până la pierderea cunoștinței mă doare albastru când ridic liniștea de pe trupul meu ascultând sarabanda lui Handel în mine se aprind focuri la fiecare început de toamnă pentru alungarea demonilor eu însumi sunt o rugă înălțată de cel care trebuie să pună întrebarea