Poezie
Cryogenic
1 min lectură·
Mediu
mă adăpostesc sub învelișul gol al adevărurilor
acolo unde clipei îi este atât de ușor
să despartă cerul în două
și să mângâie
cu recele mâinilor
zările
lungul șotron își duce
albele linii spre asfințit
într-un joc al adevărului
prin stomacul timpului
se digeră amintirile
în azot lichid
clipele încremenesc
când o mână interstelară
mărește presiunea
la duză
și totul se contractă
în acel spațiu
viteza mea se înjumătățește
stratul poros ce mă acoperă
devine mat și tare
sunt într-o cuvă de configurație clindrică
m-am oprit din zborul meu
și am tot timpul
să mă gândesc la dragoste
a fost un mic defect de soft
o pierdere colectivă de memorie
mâine
oamenii ăștia n-o să-și aducă aminte de nimic...
023325
0
A