Poezie
8000 Pământuri
1 min lectură·
Mediu
mă strigă cu dor din adâncuri
vulcanul
mă strigă cu glasuri de stâncă
oceanul
și lanțul ce-l port în privire
tot dăltuie-n carne
am șansa să fiu
cer străveziu
și umblet târziu
prin oceane
un zâmbet tăcut
ce-a plâns în trecut
și tot nu a uitat
cum e când
stinge vulcanii
am șansa să cad
departe de gânduri
și pasul să-l port pe pământul
ce se transformă sub geană
în veștedă iarnă
și pot să-l aleg
cu ochii închiși
din opt mii de pământuri.
023573
0
\"mă strigă cu glasuri de stâncă
oceanul\"-oximoron voit?
Frumos contruit poemul asta, iar ideea e originala.