Doamne iubito, cum îmi pun eu nădejdea în tine ca într-o nălucă spre care alerg cu brațele pline de grădini cu flori și tu fugi mai departe fără să te ating. Ochii mei văd ce nu se poate vedea,
Când firul vieții se subțiază
nu-l poți prelungi mult nici cu nod.
Sufletul se împacă mereu cu sine
pentru ce ai iubit cu toată inima,
urmează de făcut pașii cei mici,
alunecoși și grei pe
A uitat pe mese binecuvântarea,
ruga înaltă
și vinul ce trebuie să devină
tămăduitor pentru suflete,
într-o casă cu porți de lumină
unde ferestre se deschid în cer
chemătoare de ploi pe
Când mă va însoți noaptea
voi rămâne singur
cu fantomele ei,
anotimpurile nu se vor deosebi.
Pe întinderi vălurite de maci
perle de lumină
ies nesupuse din ape,
îmi înfășoară sufletul
Pun cuvintele în călimara vremii
scrise cu cerneală de sânge,
și-mi sap în țărână poemele
într-o câmpie înțesată de maci.
Tu ești hârtia frăgezită de albăstrele
unde-mi gravez literele
Nicio urmă de iubire
în care m-ai putea pedepsi
împărțit între remușcari și iertare.
Speranța se pierde simplu pe întuneric,
nimeni nu m-a învățat să ies la lumină,
sufletul meu poartă amprenta
Apele somnului trec prin vise, dau semn marginii care fură,
nopțile se termină cu gulere de lumină
în dimineți cu mugurii ce se deschid norocoși.
Din ce ape se adapă curcubeul
Și când înot prin întuneric
tu-mi spui c-o să dau de lumină
de mă mobilezezi tot mai mult,
s-ajung sub pielea cuvintelor
din inima ta flămândă.
O să pipăi conturul tăcerii ascuns
unde sub
Trăgea noaptea cu o cange la mal,
pleca cu ea în buzunar,
își punea soarele sub cap
și din umbră
privea uimit conturul vidului.
Simțea cum transpiră cerul,
tăcerea nepereche sângera,
se
M-am deocheat într-o staţie de metrou
din cauza unei frumoase ce mă privea insistent
şi neatent am pierdut şi trenul,
am mers apoi la două gemene cunoscute
pentru descântecul de
pietrele se spală pe cap de ploi
țăranii beau cafeaua cu țuică
povestindu-și naravul dobitoacelor
eu sunt un drum de întristare
pe care trec poaspăt potcoviți caii
îmi aprind pe spinare
Am amânat să mă nasc, mâine
dar nici mâine n-o să fiu fericit,
nimeni nu știe sigur
ori de câte ori s-ar mai fi născut
cum decurge travaliul,
visez de pe acum cerul senin
dar același cer poate
Mă simt atât de stingher
de clipele ce se sparg pe străzi
cu mânie!
Și, când mă-ntorc în mine,
pulberi minerale
mi se topesc în palme.
Ies, înafara mea privind
mă socot străin,
bucuria
Las trecutul dar nu-l scap din vedere
nu mă culc pe-o ureche,
stau și privesc de pe un nor de fum alb
pofta desfășurării unor evenimente,
totul depinde de cunoașterea lor
de implicarea în ceea
El învață limba cuvintelor furișate-n auz
și lumea se mută absorbită-n memorie,
orașul își plimbă străzile printre clădiri,
străbat clipele și ascultă orice mișcare,
o mare încinsă cu
mi-au pus pe umeri temerile pământului
c-un orizont fără margini
nimeni nu știe cum să-l treacă
nici cărări nu sunt
gândurile zboară cu aripi de lut
în memorie cu înțelesul zdruncinat
caută
Îngâna noaptea și o trăgea pe roată,
agoniza întunericul jupuit de viu
și-l slobozea pe văile căzute-n gol.
Rămâne problema copacilor căzuți de vânt
pe care nu-i lua nimeni în seamă,
lumea era
Îmi trec multe gânduri prin minte,
puține sunt cele care-mi dau repere imediate
și doresc să le rețin.
Mă îmbrac în poezia lor și aștept,
să înțeleg sensul pentru care mă lupt,
să capăt
N-avem chei la zăvorâtele porți
ale cetății căzute-n ruină,
drumurile sunt acoperite de pustiu,
nimeni nu vine să vadă.
Camerele sunt locuite de umbre,
vântul bate neauzit,
timpul scârțâie-n
Nimeni nu-și amintește de spiritele mari
toți se scaldă în balta mediocrității.
S-a încetățenit mersul melcului
fără casă, doar cu perspective
plătite din timp unde trebuie
și apoi se
în ochiul aprins sub geană
înregistrez lumea aceasta hulpavă
gata să transforme totul în zerouri
ca într-un nimic absolut
Sunt zile în care mă întunecă știrile,
nesăbuința celor care produc
Femeile pe care le-am iubit
au plecat
în alte ținuturi.
N-au uitat nimic
au cărat și aerul în poșeta de vise
în urma lor tăcerea
ca o biserică fără enoriași
și fisura-n mine
pentru
Ai cules mărul discordiei,
întâmplător eram sub pomul lăudat
și mă odihneam.
Știai că nu dorm doar mă prefac
să văd apoi cui îl oferi
și cum îl duce la pierzanie.
Tu nu ai crezut decât în
Nicio umbră nu s-ar îndrăgosti de un copac iarna,
ar aştepta să-i crească frunzele din muguri
şi raiul ei ar deveni ademenitor,
mai verde decât seva care inundă pădurea
trecerea se topeşte-n