Bisturiul care tăia sigur
nu l-am simțit
nici teama pe care o luasem de-acasă,
devenisem o lecție de anatomie
pe care n-o picta nimeni.
Studenții priveau
deși nici asta n-am văzut
o aveam
s-a urcat mai sus cu o treaptă decât steaua sa
aflată în carul mare
priveşte cu întregul albastru pământul sub paşi
se mişcă într-un timp al neîntoarcerii-n vis
în care porţile înfloresc în
s-au scris cuvintele și cerneala s-a uscat
foile de hârtie au ațipit pe birou
mi-au rămas gândurile de veghe-n somn
între mine și vis e o legătură de spirit
te-ai îndepărtat și dimineața m-a
Dintr-o parte a lumii
s-a răspândit o moarte ciudată
statornicită în lumea civilizată,
ceilalți îi așteaptă încă colții,
distanțarea socială obligatorie și tăcerea
e cel mai bun
Pot fi văzut pe stradă-n orașul cu turnuri,
trec femeile înalte cu trupul subțire
pe trepte și sub arcade expunându-și sânii
privirilor cețoase ale bărbaților în vârstă.
Se opresc cu plăcerea
Printre umbre
nimicul se simte liber
fără să râvnească
la bogățiile lumii
urme pe zăpadă
mă conduc în piscul morții
de unde privesc
cum fuge pământul de sub picioare
mă rog
de se opresc
Se înserase în priviri
în casa spațioasă și pustie
cu pereții de sticlă, femeia se spovedea la lună
pentru umbra singurătății ce-i nesocotea frumusețea
și se lăsa sedusă de luceafăr.
Era o
Vezi prin mine totul
ca prin sticlă,
mi s-a subțiat sângele
fără globulele tale.
În privirea descompusă
vorbe din necuvinte
ard cu flăcări albăstrui
ca o forje aprinsă
în piept.
Dacă
Ea avea fața unui măr din cele rumene
din soiuri vechi autohtone
cu o îmbrățișare caldă de culori
pe buzele soarelui.
Trup de lut vorbitor într-o trestie înaltă
pășea gânditor prin
Strălucind ca metalul
întunericul se surpă în văi
oprind apele să răsufle în liniște.
Oblicul se termină vertical
și totul se învelește-n lumină,
lăuntric sunt uimit de mirajul
care-mi urcă
Lasă-mi hărăzit harul
ce mulți dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să știe.
Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar și ce scriu fără
Te-ntorci odată cu magii la răsărit
gol de invidie și plin de învățături,
ai cuvintele topite-n verbe blânde
și simți în suflet mângâieri de copil.
Fugi ca mercurul de profeții mincinoși
mai
Tăcerea s-a închis în colivie,
pasărea-i liberă sub cerul său
și orice încredere se pierde-n zbor.
Libertatea sporește și frunza freamătă-n copaci,
apele șoptesc în valuri și se
Cred că-s netezite cărările
care duc în fața magicului,
mă luminez de bucuria nașterii,
pruncul crește în mine și-n cer.
O stea cu nimb călătorește
odată cu craii purtători de daruri
și
Noaptea își șterge ridurile,
pe cupola cerului sfinții pictează o capela sixtină.
Ochii scoși din orbite se retrag cu evlavie la loc
și-n ultima celulă se simte măreția și pacea
până
A fost o umbră vâscoasă și curgătoare
întoarsă din drum,
am rămas cu fața la peretele zilei de ieri
unde liniștea e pătrunsă de dureri
și nu există nicio teamă de singurătate
înțelesul
Moarte nu-i, viață nu-i spun
Trăirea-n fond e de legumă,
Nu pot s-o bat să facă spumă
Din câte vise pot s-adun.
Iubește ce-i făcut din humă,
Își face cuib ca un lăstun
Și are-n ea un pic
Încearcă să cauți o ieșire,
nimeni nu ți-o arată unde-i,
sunt plecați să-și smulgă rădăcinile
din veacul trecut în istorie
și pe acoperișul său plouă.
Prin apropiere se cultivă
Tăcerea este o prevestire
pe care o aștepți citind ziarul
la umbra bătrânului nuc de sfântul Ilie.
Diminețile se plimbă-n oraș
ca niște fete nemăritate
ce zâmbesc puținilor trecători.
Îmi
Doar noaptea cu picioarele-n pământ trece prin câmpie
ca o femeie cu glezne subțiri și nervii întinși,
întunericul nu spune nimic din tot ce ascunde,
iubirea născută din păcatul nerecunoscut
își
O umbră străpunsă cu o mie de raze
și un stejar fulgerat într-o furtună sălbatică
poartă în piept îndemnul de răzbunare
pentru orice încercare de pătrundere în subiect
de către cei fără niciun
Chiar dacă nu recunosc rătăcirea în care am eșuat,
nu găsesc altă posibilitate de revenire
fără niciun efort,
decât refluxul din interior.
Și tu poti face acest lucru numai din inimă,
astfel
mă îndepărtez de ţărmul iubirii
pe mările liniştii
cu vântul în pânze
spre portul uitării
am părăsit tot ce cunosc îndeaproape
fără să privesc în urmă
doar cu sentimentul căutării
Mi-a plecat femeia din cuvinte, sunt îngândurat,
bate crivățul prin oase, se agită singurătatea.
Pe malurile cerului vin anotimpuri de ceață,
soarele se vede mai rar și păsările-mi sunt